Antena 3 CNN International News Atacul lansat de Ucraina la Sevastopol: Kievul a tras cu rachete "Storm Shadow" din avioane Suhoi, ridicate deasupra Mării Negre, și a lovit submarinul "Rostov pe Don" (blogger militar rus)

Atacul lansat de Ucraina la Sevastopol: Kievul a tras cu rachete "Storm Shadow" din avioane Suhoi, ridicate deasupra Mării Negre, și a lovit submarinul "Rostov pe Don" (blogger militar rus)

Adrian Iclozan
1 minut de citit Publicat la 13:46 13 Sep 2023 Modificat la 13:46 13 Sep 2023

Bloggerul Rybar a scris că rachetele au fost lansate din avioane Su-24M trimise deasupra Mării Negre.

Rybar a confirmat informațiile distribuite inițial de Ministerul rus al Apărării, conform cărora apărarea antiaeriană locală a doborât șapte rachete.

"Din păcate, trei rachete Storm Shadow și-au atins ținta: nava de debarcare Minsk și submarinul Rostov pe Don, care se aflau în doc uscat, au fost avariate în diferite grade", a scris Rybar.

Citește și: Putin transmite Statelor Unite ce trebuie să se întâmple în Ucraina pentru ca negocierile de pace să devină posibile

"După o pauză lungă, atacurile cu rachete de croazieră asupra Crimeei au fost reluate. Cu un grad foarte ridicat de probabilitate, raidurile vor continua în zilele următoare (și nu numai în Sevastopol)", a mai estimat sursa citată.

Anterior, Ministerul rus al Apărării a recunoscut că două nave militare au fost lovite la Sevastopol, fără a le nominaliza.

Rostov pe Don este un submarin relativ modern din clasa Kilo, capabil să transporte rachete de croazieră Kalibr, notează CNN.

Nu există o confirmare independentă a gravității avariilor suferite de navele ruse.

Ucraina confirmă că vizează logistica rusă

Într-o aparentă referire la atacul de peste noapte, Andrii Yermak, șeful biroului președintelui ucrainean, a declarat:

"Pe lângă presiunea sancțiunilor și privarea complexului militar-industrial rusesc de capacitatea de a produce arme, trebuie să privăm armata rusă și de logistică. Fără aceasta, ei nu vor putea să păstreze teritoriul (invadat)." 

"Calea spre victorie pe câmpul de luptă este aceea de a pune la pământ logistica rușilor", a conchis acest oficial ucrainean.

Foto: rachete Storm Shadow amplasate sub carenajul unui avion de luptă Tornado

Citește mai multe din International News
» Citește mai multe din International News
TOP articole