Antena 3 CNN Externe Atac terorist într-o biserică. Mai multe persoane, printre care și preotul, au murit

Atac terorist într-o biserică. Mai multe persoane, printre care și preotul, au murit

1 minut de citit Publicat la 18:46 12 Mai 2019 Modificat la 18:46 12 Mai 2019

Un atac armat asupra unei biserici din Dablo, Burkina Faso, s-a soldat cu uciderea a cel puțin șase persoane, anunță Radio France Internationale.

Atacatorii au deschis focul asupra credincioșilor în timpul slujbei, duminică dimineață, în localitatea Dablo, aflată la 90 de kilometri de Kaya, în Burkina Faso.

”Au început să tragă în vreme ce enoriașii fugeau”, a relatat primarul localității, citat de presa franceză. Cel puțin șase persoane, inclusiv preotul, au murit. 

Potrivit primelor informații, atacul a fost organizat de un grup de 20-30 de oameni înarmați. Este al doilea atac asupra unei biserici creștine de la începutul acestei luni.

Zilele trecute, Parisul a anunțat că trupele speciale franceze au eliberat patru ostatici în urma unei operaţiuni desfăşurate în nordul statului african Burkina Faso, operaţiune în care doi soldaţi francezi şi-au pierdut viaţa şi care a fost întreprinsă în momentul în care exista un mare risc ca ostaticii să fie transferaţi de răpitori peste graniţă, în Mali, unei grupări jihadiste locale, relatează vineri agenţiile AFP şi dpa.

A fost ''probabil ultima ocazie'' de a elibera ostaticii, doi turişti francezi, o americancă şi o sud-coreeană, a declarat Francois Lecointre, ofiţer francez.

O operaţiune iniţială începută pe 7 mai a permis localizarea precisă a răpitorilor în timp ce aceştia se îndreptau către frontiera cu statul Mali, unde ei intenţionau să predea ostaticii grupării jihadiste Katiba Macina.

Odată ce ar fi trecut frontiera, operaţiunea de salvare ar fi fost mult îngreunată, a explicat ofiţerul francez. Prin urmare, comandamentul militar francez şi preşedintele Emmanuel Macron au aprobat acţiunea.

Statele Unite au mulţumit Franţei pentru eliberarea ostaticei americane, într-un mesaj postat pe Twitter de responsabilul Departamentului de Stat pentru Africa, Tibor Nagy, care a transmis totodată condoleanţe familiilor soldaţilor francezi ucişi.

Sursă: Agerpres
Etichete: atac preot morti
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole