Antena 3 CNN Sport JO 2024 „Atac masiv” la TGV, înainte de ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice. Traficul e perturbat

„Atac masiv” la TGV, înainte de ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice. Traficul e perturbat

de Andreea Ştefan    |   

Cu câteva ore înainte de ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, compania feroviară franceză SNCF a anunțat că rețeaua sa de mare viteză a fost vizată de „acte răuvoitoare” menite să paralizeze sistemul, informează BBC.

Update 10:40 „În urma acestui atac masiv menit să paralizeze rețeaua de mare viteză, un număr mare de trenuri au fost deviate sau anulate. Pasagerii afectați vor fi contactați prin e-mail sau mesaj text. Rugăm toți pasagerii care sunt în măsură să facă acest lucru să își amâne călătoria și să nu se prezinte la gară. Toate biletele pentru aceste călătorii întrerupte sunt schimbabile și rambursabile”, a transmis SNCF.

Mai multe linii TGV de mare viteză au fost afectate în vestul, nordul și estul Parisului și s-au format cozi la gara Montparnasse din Paris.

Ministrul transporturilor, Patrice Vergriete, a condamnat cu fermitate „actele criminale” care, în opinia sa, ar afecta planurile de vacanță ale cetățenilor.

O serie de trenuri au fost anulate, iar SNCF a avertizat că situația ar putea dura „cel puțin tot weekendul, pe durata reparațiilor”.

„Deturnăm unele trenuri pe liniile clasice, dar va trebui să anulăm un număr mare dintre ele”, a adăugat SNCF într-un comunicat, precizând că „această situație ar trebui să dureze cel puțin pe tot parcursul weekendului, în timp ce se efectuează reparațiile”.

ministrul Transporturilor, Patrice Vergriete a vorbit pe rețeaua de socializare X despre „acte de sabotaj coordonate” care „au vizat mai multe linii TGV noaptea trecută și care vor provoca perturbări majore ale traficului până la sfârșitul săptămânii”. El „condamnă cu fermitate aceste acte criminale, care vor pune în pericol plecările în vacanță ale multor francezi”.

Ministrul Sporturilor, Amélie Oudéa-Castéra, a calificat atacurile drept „de-a dreptul îngrozitoare”, adăugând că impactul asupra publicului și asupra sportivilor olimpici este în curs de evaluare.

SNCF a declarat că au fost aprinse focuri menite să avarieze instalațiile sale.

O sursă apropiată anchetei a declarat pentru agenția de presă AFP că atacul a implicat acte de „sabotaj”.

TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile