O dronă lansată din Liban a lovit sâmbătă oraşul Cezareea, din centrul Israelului, în apropierea locului unde îşi are reşedinţa privată premierul israelian Benjamin Netanyahu, informează EFE, potrivit Agerpres.
Presa arabă a relatat că reşedinţa privată a preşedintelui israelian a fost ţinta acestui atac lansat cu trei drone, dintre care două au fost interceptate de armată.
"În ultima oră, au fost identificate trei vehicule aeriene fără pilot care traversau din Liban spre teritoriul israelian. Două dintre ele au fost interceptate şi un al treilea a lovit în zona Cezareei", a transmis armata israeliană într-un comunicat.
Un purtător de cuvânt al lui Netanyahu a confirmat că o dronă a fost lansată asupra locuinţei premierului israelian, din nordul Cezareei. El a adăugat că prim-ministrul nu se afla în apropiere şi că nu există victime, a relatat Reuters.