Antena 3 CNN Actualitate Atac cibernetic la singura instituție din România care gestionează 1 miliard de euro fonduri UE

Atac cibernetic la singura instituție din România care gestionează 1 miliard de euro fonduri UE

<1 minut de citit Publicat la 17:31 03 Aug 2017 Modificat la 17:31 03 Aug 2017

Pagina web a singurei entități juridice din România care administrează peste 1 miliard de euro din fonduri europene, asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) pentru instrumentul financiar Investiţii Teritorial Integrate-Delta Dunării (ITI-DD), a fost atacată de hackeri. 

”A fost pentru prima oară când am primit şi un mesaj de la cei care ne-au atacat pagina, iar mesajul făcea referire la ISIS. Mi-e greu să cred însă că atacul ar fi fost instrumentat de această organizaţie. Vom depune plângere la Poliţie, dacă site-ul asociaţiei va mai fi atacat”, a declarat preşedintele ADI ITI-DD, Ilie Petre.

Atacul înregistrat miercuri pe pagina de Internet a asociaţiei nu a fost primul din acest an.

”De la începutul acestui an, am mai avut probleme cu site-ul de vreo patru sau cinci ori, dar nu ne-am gândit vreodată că ar fi fost vorba de hackeri”, a mai spus preşedintele Petre.

Site-ul ADI ITI-DD, www.itideltadunarii.com, este doar un instrument de informare pentru persoanele fizice şi juridice din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării care, în acest exerciţiu financiar, pot accesa 1,1 miliarde de euro pentru dezvoltarea comunităţilor.

Site-ul a redevenit utilizabil joi.
 

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole