Antena 3 CNN Externe Atac armat într-o sinagogă din California

Atac armat într-o sinagogă din California

<1 minut de citit Publicat la 07:44 28 Apr 2019 Modificat la 07:44 28 Apr 2019

O persoană şi-a pierdut viaţa şi alte trei au fost rănite sâmbătă într-un atac armat în sinagoga Chabad de Poway, la nord de San Diego, a informat primarul acestui oraş din sudul statului american California, relatează AFP. 

"Am avut patru răniţi cu o armă de foc, dar una dintre persoane a decedat", a precizat primarul Steve Vaus pentru canalul de televiziune MSNBC. El a adăugat că rabinul a fost rănit la mână şi că viaţa celorlalţi răniţi nu se află în pericol. 

La rândul ei, poliţia locală a anunţat arestarea unui individ. "Un bărbat a fost arestat pentru interogatoriu în legătură directă cu atacul armat de la sinagoga Chabad of Poway", a scris pe Twitter şeriful comitatului San Diego, Bill Gore. 

În opinia primarului, atacul armat ar putea fi considerat o crimă motivată de ură, pentru că membrii congregaţiei Chabad sărbătoreau sâmbătă ultima zi de Pesah (Paştele evreiesc).

Sursă: Agerpres
Etichete: atac california
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole