Antena 3 CNN Externe Răzbunare cu focuri de armă într-o biserică din Texas. Un pastor a murit şi alte două persoane au fost rănite

Răzbunare cu focuri de armă într-o biserică din Texas. Un pastor a murit şi alte două persoane au fost rănite

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 22:45 03 Ian 2021 Modificat la 22:45 03 Ian 2021

Atacul armat au avut loc, duminică dimineață, la Biserica Metodistă Starrville din Starrville, la aproximativ 100 de mile est de Dallas, Texas. Atacatorul, aflat în arest, ar fi fugit de poliție după un incident produs de el sâmbătă seara și s-ar fi strecurat în biserică pentru a se ascunde.

Pastorul l-a găsit pe individ ascunzându-se în baie în jurul orei 09:21 când el şi soția lui au intrat în biserică duminică dimineață. După un schimb de replici individul a fugit, dar la scurt timp s-a întors la biserică înarmat cu gândul de a-şi face dreptate.

"Individul a venit pe uşa din faţă şi l-a atacat pe pastor care, potrivit martorilor, ar fi reuşit pentru scurt timp să îl dezarmeze. Din păcate individul a reuşit să îl impuşte mortal pe pastor”,  au transmis poliţiştii.

În timpul atacului, alte două persoane au fost rănite, una fiind împuşcată, iar o alta a suferit răni după o cadere la faţa locului.

Atacatorul a fost găsit la scurt timp în maşina pastorului pe care o furase ca să fugă de la faţa locului.

Guvernatorul Greg Abbott a precizat, într-un comunicat, că se roagă pentru victime şi le este recunoscător forţelor de ordine.

“Inimile noastre sunt alături de victime şi de familiile celor care au murit sau au fost răniţi în această teribilă tragedie. Le sunt recunoscător forţelor de ordine care l-au prins pe suspect şi le cer texanilor să ni se alăture mie şi Ceciliei în rugăciunile pentru cei afectaţi de acest atac oribil”, a precizat Abbott, într-un comunicat, notează nbcnews.com

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole