O exoplanetă care ar putea oferi condiţii propice vieţii a fost descoperită de o echipă de astronomi francezi la o distanţă de 11 ani lumină de Pământ.
Descoperirea cercetătorilor de la Institutul de Planetologie şi Astrofizică din Grenoble a fost anunţată într-un material care urmează să fie publicat în Astronomy & Astrophysics, potrivit A1.ro.
Numită Ross 128 b, exoplaneta este de aproximativ trei ori mai mare decât Pământul și are o temperatură cuprinsă între -60 şi 20 de grade Celsius.
Cercetătorii nu au certitudinea că Ross 128 b ar putea avea apă pe suprafaţa ei, însă o vor studia în continuare pentru a căuta indicii de viaţă.