Antena 3 CNN Life Știinţă Astronomii americani au făcut o descoperire neașteptată: Nu suntem singuri!

Astronomii americani au făcut o descoperire neașteptată: Nu suntem singuri!

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 10:58 12 Apr 2016 Modificat la 10:58 12 Apr 2016

Rezultatele studiilor realizate pe cele aproximativ 2000 de exoplanete descoperite până acum arată că aproximativ jumătate dintre stelele roşii pitice au în apropierea lor planete care ar putea fi locuite.

Oamenii de ştiinţă americani susţin că diferenţa de temperatură dintre emisferele planetelor care orbitează în jurul stelelor pitici roşii nu ar trebui să fie văzute drept o caracteristică a inospitalităţii vieţii. Din contră, astronomii susţin că în unele regiuni ale acestor planete ar putea exista cursuri de apă, prin intermediul cărora temperatura ar fi distribuită uniform, făcând astfel posibilă supravieţuirea organismelor, scrie sciencealert.com

Un alt argument oferit de specialişti este faptul că toate stelele roşii pitice care s-au format în Univers sunt active în momentul de faţă şi vor străluci încă foarte mult timp de acum înainte.

Cercetătorii sunt de părere că tocmai datorită vechimii lor, planetele care orbitează în cadrul unor astfel de sisteme solare ar putea găzdui forme de viaţă extraterestră.

Citește mai multe din Știinţă
» Citește mai multe din Știinţă
TOP articole