Antena 3 CNN Actualitate Inedit Astronomii au descoperit un "tirbușon" cosmic uriaș, care aruncă în aer teoriile științifice despre univers | "Nu credeam că este posibil!"

Astronomii au descoperit un "tirbușon" cosmic uriaș, care aruncă în aer teoriile științifice despre univers | "Nu credeam că este posibil!"

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 10:52 12 Ian 2024 Modificat la 10:52 12 Ian 2024

Așa-numitul Big Ring (Marele Inel) are un diametru de aproximativ 1,3 miliarde de ani-lumină, ceea ce îl face să se numere printre cele mai mari structuri observate vreodată de oameni.

Aflat la peste 9 miliarde de ani lumină de Pământ, Big Ring emite o radiație luminoasă prea slabă pentru a putea fi văzut cu ochiul liber, însă diametrul său aparent pe cerul nopții ar fi echivalent cu 15 luni pline.

Potrivit unui document prezentat joi, în cadrul celei de-a 243-a reuniuni a Societății Astronomice Americane, desfășurată la New Orleans, dimensiunea Marelui Inel (vizibil în reprezentarea grafică de mai jos) pare să sfideze așa-numitul principiu cosmologic.

Acesta postulează că, dincolo de o anumită scară cosmică, universul este omogen și este constituit în mod identic în toate direcțiile.

Marele Inel și Arcul Gigant sfidează cosmologia

"Din teoriile cosmologice actuale, nu credeam că structurile la această scară sunt posibile", a comentat Alexia Lopez, doctorandă la University of Central Lancashire, care a condus analiza asupra Marelui Inel.

Marele Inel este remarcabil, dar nu este unica structură cosmică în contradicție cu principiul cosmologic.

O alta este Arcul Gigant, situat chiar în apropierea Marelui Inel.

Descoperit, ca și Big Ring, de doctoranda Lopez de la Universitatea Lancashire în anul 2021, el "populează" împreună cu acesta din urmă o suprafață cu o întindere de 3,3 miliarde de ani lumină.

Asta, în pofida calculelor care spun că limita teoretică actuală a dimensiunii structurilor cosmice este de 1,2 miliarde de ani lumină.

Arcul Gigant și Marele Inel încalcă, în mod evident, această limită.

În mod surprinzător, cele două structuri se află la aceeași distanță de Pământ, în apropierea constelației Boarul, ceea ce ridică posibilitatea ca ele să facă parte dintr-un sistem cosmologic conectat.

"Aceste ciudățenii continuă să fie trecute cu vederea, dar cu cât găsim mai multe, cu atât va trebui să luăm în calcul că poate modelul nostru standard trebuie regândit. La extrema de jos, vorbim de un model incomplet. La limita de sus, am avea nevoie de un model cosmologic complet nou", a estima Alexia Lopez.

"Tribușonul" cosmic, față în față cu Pământul

Marele Inel a fost descoperit prin analizarea datelor din Sloan Digital Sky Survey (SDSS), un catalog de quasari îndepărtați.

Quasarii sunt nuclee galactice puternic emițătoare de radiații electromagnetice.

Ei acționează ca niște lămpi gigantice și îndepărtate, luminând galaxiile intermediare pe care radiația lor le traversează și care, altfel, ar rămâne neobservate.

Aparent, Marele Inel este aproape perfect, dar o analiză mai amănunțită a arătat că el este spiralat într-o formă de tirbușon și este aliniat "față în față" cu Pământul.

În ceea ce privește mecanismul care a dus la formarea sa, cosmologii iau în calcul așa-numitele oscilații barionice din universul timpuriu, care ar fi putut da naștere unor "cochilii" sferice în aranjamentul galaxiilor de astăzi.

O altă explicație implică așa-numitele "stringuri" (corzi) cosmice, ce desemnează "defecte" ipotetice în țesătura universului, pe seama cărora materia se aglomerează de-a lungul unor "falii" uriașe.

Sursa: The Guardian

Foto principală: galaxia spirală NGC 5714 din constelația Boarul

Citește mai multe din Inedit
» Citește mai multe din Inedit
TOP articole