William Anders, astronautul care a participat la misiunea Apollo 8, a murit după ce s-a prăbușit cu avionul în apropierea insulelor San Juan.
„Tatăl meu a murit într-un accident de avion în Insulele San Juan, în extremitatea nord-vestică a Statelor Unite”, a declarat unul dintre fiii săi, Gregory Anders, pentru postul de televiziune CNN.
Vineri, autorităţile locale americane au anunţat că un avion - un model mai vechi - s-a prăbuşit spre sfârşitul dimineţii în apropiere de una dintre insulele San Juan, care aparţin de statul Washington.
Trupul fostului astronaut a fost recuperat apoi de o echipă de scafandri, a precizat un purtător de cuvânt al Pazei de Coastă, citată de cotidianul Seattle Times. O anchetă a fost deschisă pentru a stabili circumstanţele în care s-a produs accidentul.
William Anders a marcat istoria explorării spaţiale printr-o fotografie devenită emblematică, "Earthrise" ("Răsăritul Pământului"), realizată în timpul misiunii Apollo 8, prima care s-a plasat pe o orbită în jurul Lunii, alături de James Lovell şi Frank Borman.
În acea fotografie realizată în Ajunul Crăciunului din 1968, Terra, supranumită „Planeta Albastră”, iese în evidenţă pe un fundal întunecat, cu suprafaţa Lunii în prim-plan.
„William Anders a oferit omenirii unul dintre cele mai preţioase cadouri pe care un astronaut le poate oferi. A călătorit până la porţile Lunii şi ne-a ajutat pe toţi să vedem altceva: pe noi înşine. Ne va lipsi foarte mult”, a scris administratorul NASA, Bill Nelson, într-un mesaj publicat pe reţeaua de socializare X.
„Ne-a schimbat pentru totdeauna viziunea despre planeta noastră şi despre noi înşine cu celebra sa fotografie (...) El m-a inspirat pe mine şi pe generaţii întregi de astronauţi”, a reacţionat pe aceeaşi reţea de socializare fostul astronaut NASA şi senator american Mark Kelly.
Într-un interviu acordat în 2015 pentru revista Forbes, William Anders a considerat că motivul pentru care fotografia sa a atras atât de multă atenţie a fost acela că a demonstrat frumuseţea şi fragilitatea planetei noastre şi că acea imagine "a contribuit la impulsionarea mişcării ecologiste".
William Anders a fost pilot pe avioane de luptă în armata americană
După ce şi-a încheiat cariera de astronaut, a ocupat diverse funcţii în cadrul administraţiei federale din Statele Unite, devenind inclusiv primul preşedinte al Comisiei de reglementare nucleară, apoi ambasador al Statelor Unite în Norvegia.
La începutul anilor 1990, a devenit CEO-ul companiei de apărare şi aerospaţială General Dynamics.
Dintre cei trei membri ai misiunii Apollo 8, doar James Lovell este încă în viaţă. Frank Borman a murit în noiembrie 2023, la vârsta de 95 de ani.