2023 are nişte aşi în mânecă. În primul rând, cele două planete grele, de generaţie, care ne-au marcat în ultimii doi ani, îşi desfac tensiunea şi ne mai liniştim puţin.
Saturn, care din 2020 stă vizavi de zodia României, îşi încheie tranzitul în jur de 7 martie, odată cu ieşirea din Vărsător. Se dă un fel de restart.
Saturn, planeta profesor, intră în zodia Peştilor, zodie cristică. Vorbim despre o dimensiune cristică a experienţelor din următorii trei ani. Lecțiile cu care vine Saturn în Pești nu sunt dintre cele mai simple.
Este undeva un segment, chiar și pe harta țării noastre, care poate să fie unul dintre cele mai dificile. Nu dintre cele mai rele, dar dintre cele mai dificile - vizavi de probele astea prin care trebuie să trecem ca țară.
Noi trebuie să privim intrarea lui Saturn în Pești ca pe o probă a noastră de a ne reîntoarce într-o oarecare măsură la credință sau la spiritualitate, din nevoia de a ne regăsi pe noi în șine. Pentru că Saturn în Pești dorește să învețe oamenii despre dimensiunea lor vocațională.
Din ce în ce mai mulți oameni nu se mai regăsesc. Ce este prost este că această zodie a Peștilor guvernează niște extreme. Adică, de exemplu, Saturn în Pești vorbește despre ceea ce spune Biserica despre mântuire, cum s-ar spune, locurile de mântuire sau purgatoriul. Până la urmă, pe Pământ sunt locurile de suferință, cum ar fi spitalul, penitenciarul, acolo unde oamenii își mai lasă păcatele, înainte de cele veșnice.
Saturn în Peşti nu aduce nenorociri sau probleme, dar aduce niște închideri de ciclu
Intrăm într-o perioadă în care cumva este nevoia de resetare. Da, probabil că sunt oameni care vor suferi. Sunt oameni care se vor sacrifica. Sunt oameni care poate vor învăța ceva din smerenie sau din umilință.
Dar Peștii reprezintă mântuire, reprezintă iluminare, reprezintă felul în care noi ne putem raporta la o problematică care poate să fie destul de angoasantă, dar într-o manieră foarte înalt vibrațional.
Oamenii vor căuta foarte mult în interiorul lor, pentru că nu prea mai au încotro.
Mergem pe o direcție în care ne pregătim pentru niște soluții miraculoase, aș spune, poate leacuri pentru boli incurabile.
Peștii guvernând mările, oceanele, uneori trebuie să ne ghidăm numai după o intuiție, numai după fler, numai după un simț anume, care nu poate să fie accesat de oricine.
La nivel global pot fi probleme legate de apă, în extreme - secetă sau inundaţii.
Pot fi fenomene climatice mai complexe de aici înainte, pot să fie tsunami-uri sau uragane. Pot fi fenomene cu care până acuma noi nu ne-am confruntat, s-ar putea ca lumea să se schimbe puțin în în sensul acesta.
Copiii care se vor naşte în următorii trei ani vin cu misiuni de salvare şi vindecare
Trebuie să acordăm mai multă importanță problemelor psiho-emoționale care riscă să degenereze în probleme psihiatrice. Și aicea, din păcate, Saturn în Pești n-o să vină cu vești foarte bune, pentru că din ce în ce mai mulți oameni, nu se regăsesc, nu se simt bine în viaţa lor.Totuşi, Peştii guvernează spiritualitatea, arta și vindecarea, și există o conexiune între cele trei. Iar planeta profesor trebuie să ne înveţe echilibrul, cum să stăm pe linia de plutire.
În următorii trei ani, copiii care se vor naște cu Saturn în Pești sunt copii cumva din oastea lui Isus Cristos. Se nasc ca mai târziu, când vor fi mari, să vindece. Se nasc cu această misiune de salvare.
2023 continuă un trend al lui 2022, legat de axa destinului, care este pe axa banilor
Deci sunt oameni care cumva s-ar putea să dea mai multă importanță avuției sau alergatului după tot felul de lucruri care nu le trebuiesc, care nu sunt ale lor. Plecând de la tot felul de dorințe de a arăta, de a epata, de a ne acoperi tot felul de frustrări, putem să intrăm în anumite datorii sau să ne dorim lucruri de care, de fapt, nu avem nevoie.
Pentru că Peștele reprezintă subconștientul, iluzia, tot felul de lucruri ascunse, obscure... Sunt lucruri care pot dispărea, sunt oameni care pot dispărea. Putem să pierdem acte, documente, obiecte de valoare, pentru că că le închide pământul, înseamnă că este o plată automată vizavi de un ciclu care trebuie să se termine.
Jupiter, marele benefic, ne ajută să ne regăsim
Există această poveste a planetei profesor în Pești, care închide ceva, dar și oportunitățile cu care vine 2023 prin faptul că anul începe cu cea mai bună dintre planete. De data asta, Jupiter, marele benefic, care este în zodia Berbecului până pe data de 16 mai, reia un ciclu care a mai fost și în 2022 vreo 5 luni. Nu toată lumea a beneficiat de pe urma lui sau doar unii au beneficiat. Poate să fie un ca o piesă de teatru cu două acte, cu o mică pauză de Jupiter în Pești, care a fost acum în astea 2 luni și care spuneam că va finaliza cumva pandemia.
Al doilea act al lui jupiter în zodia Berbecului, ne ajută foarte mult să ne regăsim, să fim independenți.
Nu va fi doar Jupiter în Berbec anul acesta până pe 16 mai, va fi și destinul care intră după data de 12 iulie în zodia Berbec și va rămâne acolo 1 an și 7 luni, ceea ce înseamnă mai mult curaj, mai multă independență.
Jupiter în Berbec generează și oameni noi, curente noi, modă nouă, tot felul de idei noi, inovații.
Foarte multe relaţii au de suferit
Dacă destinul este în zodia Berbecului, karma negativă este în zodia Balanței. În 2023 foarte multe relații vor avea de suferit dacă nu au baze corecte. Vorbim de relații simple, relații de căsătorie, poate chiar și nunțile să fie puse sub semnul întrebării, cu un anumit grad de risc.
Destinul în Berbec grăbeşte războiul într-o oarecare măsură. În 2022 au fost niște procese foarte lente și blocaje, și atunci ceea ce se credea că durează puțin a durat foarte mult. Iar în momentul de față probabil că cineva își dorește ca acest război cumva să se închidă.
Este activată această zodie a Berbecului, care are de-a face cu armata, cu armata aflată în război. Marte este zeul războiului și al armelor, ori asta va genera foarte mult interes pentru înarmare în perioada următoare. Riscuri de conflicte militare mai sunt pe tot globul acesta.
Destinul României în 2023: criza nu va lua amploare, agricultura va merge bine
Destinul României în 2023 este în continuare pe axa Taur-Scorpion și asta este legat de de bani, de resurse, de teritorii. Cu accent foarte mult pe cum se gestionează fiecare singur.
Sigur că mai este timp până pe 12 iulie cât mai stă destinul aicea și vorbim și de încă 2 eclipse, ca lucrurile să se mai destabilizeze, să auzim de criză, să auzim de falimente și de lucruri de genul acesta.
Însă România este totuși sub o stare de protecție. Marele benefic, cea mai bună dintre planete, după ce va ieși din zodia Berbecului, intră în Taur, care este zodia banilor. Dacă nu curge, pică, adică nu te lasă să mori de foame.
Marele benefic în Taur nu va lăsa criza să ia amploare urâtă, poate să genereze un an agricol bun. Este zodie de pământ, Jupiter vine cu abundență, sunt oameni care se vor descurca sau vor primi de la de la alții.
Este un an fertil, sub toate auspiciile acestui Saturn în Pești. Dar există și aspecte care schimbă lucrurile în bine, adică nu lasă ca această criză să se amplifice atât de tare încât să ajungem la sărăcie.
Axa destinului pe axa Berbec-Balanță și Saturn în Pești fac din 2023 totuși, un an bipolar, adică este un an cu extreme. Există riscul apariției, şi nu numai în România, ci şi pe planul internațional al extremiștilor.
O altă planetă care își face foarte puțin intrarea în 2023 este Pluto.
După 14 ani este din zodia Capriconului, care pentru noi, românii, a fost într-o zonă foarte obscură, cu tot felul de oameni care au considerat în ultimii ani că-i normal să furi, e normal să te ascunzi, e normal să faci tot felul de nefăcute.
Acum planeta Pluto intră chiar în zodia României, în zodia Vârsătorului şi cu siguranță ţara noastră intră într-adevăr într-o zonă de schimbări majore. În 2023 nu apucăm foarte mult să simțim acest tranzit, dar asta se anunță.
Un alt tranzit al lui 2023, după data de 8 ianuarie este Luna Neagră în zodia Leu, care pune puțin mai mult accentul pe ego.
Luna Neagră va fi în Leu până pe data de 3 octombrie, iar unii oameni s-ar putea să lupte cu voința, cu deciziile, să lupte mai greu pentru anumite probleme pe care le au de terminat