Antena 3 CNN Actualitate Un asteroid imens, cu ”potențial periculos”, se apropie de Pământ

Un asteroid imens, cu ”potențial periculos”, se apropie de Pământ

Silvia Țigănilă
<1 minut de citit Publicat la 10:24 23 Feb 2021 Modificat la 10:24 23 Feb 2021

Asteroidul numit oficial 231937 (2001 FO32) va fi cel mai mare și rapid asteroid care se va apropia anul acesta suficient de mult cât să fie clasificat drept obiect potențial periculos.

Potrivit unei analize publicate de NASA, asteroidul va trece la două milioane de kilometri de noi.

Este de două ori cât cea mai înaltă clădire din lume. Potrivit Space.com, asteroidul va putea fi observat de pe Pământ cu ajutorul unui telescop puternic.

Un asteroid va trece pe lângă Pământ. Nu sunt șanse de coliziune, transmite NASA

Potrivit cercetătorilor, planeta noastră nu se află în pericol.

Obiectele posibil periculoase - de obicei asteroizi sau comete - sunt cele care au o orbită care le apropie de Pământ şi sunt suficient de mari ca să provoace pagube semnificative dacă lovesc planeta. 

Un asteroid este desemnat ca ”potențial periculos” atunci când orbita sa se intersectează cu cea a Pământului la o distanță de cel mult 7,5 milioane de km și are un diametru mai mare de aproximativ 140 de metri.

Niciun asteroid descoperit până acum nu prezintă un risc semnificativ pentru planeta noastră în următoarea sută de ani. 

Etichete: asteroid NASA
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole