Antena 3 CNN Externe Asteroidul care i-a păcălit pe astronomi: ar fi lovit Pământul în 2023. Traiectoria a fost calculată greșit

Asteroidul care i-a păcălit pe astronomi: ar fi lovit Pământul în 2023. Traiectoria a fost calculată greșit

Cerasela Stafie
2 minute de citit Publicat la 12:35 11 Mar 2022 Modificat la 19:37 11 Mar 2022

În ianuarie, asteroidul 2022 AE1 a fost descoperit de astronomii de la Catalina Sky Survey de la Universitatea din Arizona. La scurt timp după aceea, Agenția Spațială Europeană a remarcat că asteroidul de aproximativ 70 de metri lățime se află pe un curs de coliziune cu Pământul, iar impactul a fost estimat pentru iulie 2023.

Astronomii au folosit scara Palermo pentru a determina riscul și efectele potențiale ale unui impact. Pe scară, orice sub -2 nu este o amenințare, -2 la 0 este ceva demn de monitorizat și orice mai mare este de mare îngrijorare. Asteroidul 2022 AE1 ajunsese la -0,66, conform lui Marco Micheli, astronom la Centrul de coordonare a obiectelor din apropierea Pământului al agenției. Având în vedere dimensiunea sa, impactul ar ”cauza daune reale unei zone locale”, similar cu bomba atomică aruncată la Hiroshima în 1945, scrie USA Today.

Ceea ce i-a îngrijorat pe astronomi a fost că, după ce și-au dat seama că un impact era probabil, asteroidul nu a mai putut fi văzut de telescoape din cauza strălucirii Lunii și a orbitei sale, care îl ducea mai departe. ”În cei aproape 10 ani ai mei la ESA nu am văzut niciodată un obiect atât de riscant”, a spus Micheli într-un comunicat.

Când asteroidul a devenit din nou vizibil, o săptămână mai târziu, astronomii au constatat că a fost o alarmă falsă, calculându-i din nou orbita. Specialiștii au confirmat că asteroidul nu va lovi Pământul în 2023.

Stația Spațială Europeană a publicat și o imagine cu zonele de pe Terra care ar fi putut fi afectate de coliziune: ”incertitudinile inițiale ale orbitei asteroidului 2022 AE1 au însemnat că se afla pe un coridor de risc extins pe Pământ. Când asteroidul de 70 de metri părea că ne va lovi (un scenariu acum exclus complet), posibilul impact ar fi avut loc asupra multor regiuni locuite de pe Pământ. Regiunea roșie formează nucleul celor mai probabile puncte de impact, benzile portocalii din jur arată zone care au fost mai puțin probabile, dar nu au putut fi excluse”, transmite Agenția Spațială Europeană.

”Datele erau clare”, a spus Laura Faggioli, specialist al obiectelor din apropierea Pământului la Agenția Spațială Europeană. ”Dacă calea lui 2022 AE1 ar fi rămas incertă, am fi folosit orice mijloace posibile pentru a-l urmări în continuare cu cele mai mari telescoape pe care le avem. Deoarece a fost eliminat din lista noastră de riscuri, nu mai este nevoie să-l urmărim – este timpul să trecem la următorul."

Potrivit Centrului NASA pentru Studii de Obiecte Aproape de Pământ, 2022 AE1 se va apropia de Pământ pe 1 iulie 2023, la aproximativ 5,7 milioane de mile.

Astronomii erau îngrijorați de faptul că nu era suficient timp pentru a pregăti un sistem de apărare împotriva asteroidului, dacă acesta ar fi fost pe cale să lovească planeta. În noiembrie, NASA a lansat sistemul DART, care va încerca să determine dacă prăbușirea unei nave spațiale într-un asteroid i-ar putea schimba cursul. Se așteaptă ca nava spațială să lovească luna asteroidului Didymos în septembrie.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole