Aspire for Teachers se desfasoara in Poiana Brasov intre 28 august si 2 septembrie 2016. Aspire for Teachers este programul pedagogic inovator pentru învățători și profesori de gimnaziu din școlile publice din Romania. Aducem împreună cei mai talentați pedagogi din România și America pentru a preda tehnici educaționale și de motivare a celor mici, pregătindu-i pentru provocările secolului 21 din punctul de vedere al cunoștințelor, caracterului și abilităților.
Programul reunește unii dintre cei mai talentați dascali romani din sectorul public, oameni pasionati de meseria lor si care pun accent pe interesele și nevoile elevilor lor mai presus de orice. Am avut peste 500 de aplicatii pentru cele 45 de pozitii deschise in program. Dascalii Aspire for Teachers sunt vizionari, înțelegând că aptitudinile și atitudinile elevilor deprinse în scoală trebuie să tină pasul cu cerințele secolului XXI și au demonstrat initiativă și creativitate atât în cadrul școlii cât și în afară ei.
Curicula Aspire for Teachers se concentrează pe definirea educatorului modern și pe tehnicile didactice cu impact ridicat asupra elevilor. Dascalii Aspire vor avea șansa să afle cele mai noi și eficiente tehnici educaționale de predare și de motivare ale elevilor, adaptate la provocările și nevoile secolului XXI. Se va discută despre axiomatică valorilor în educație, competențele educaționale pentru secolul XXI, psihologia copilului, modele de lucru eficiente și cele mai relevante strategii didactice aplicate astăzi cu success de profesori de valoare. De asemenea, încurajarea gândirii critice, stârnirea curiozității, personalizarea metodelor pedagogice în funcție de nevoile fiecărui elev, gestionarea relației cu părinții, sunt teme incluse în Aspire for Teachers.
Misiunea Aspire for Teachers este să se alăture mișcării pentru excelență în educația din România. Programele Aspire oferă învățătorilor și profesorilor metode inovatoare de predare și interacționare cu elevii, coroborate cu suport și mentorat. Ne propunem să descoperim, dezvoltăm și conectăm următoarea generație de profesori lideri din România.
Acest program este o initiativa Aspire Academy, program care isi propune să descopere, dezvolte și conecteze tineri lideri din regiune, oferindu-le programe predate de profesori de la Harvard, Stanford si alte universitati de renume din America, combinate cu workshop-uri ținute de cei mai de succes manageri și antreprenori locali. Proiectul a luat naștere în 2010 și adună în comunitate peste 500 de alumni în peste 30 de țări.