Antena 3 CNN Actualitate Cultură Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș sărbătorește Ziua Regalității și Ziua Independenței de Stat a României

Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș sărbătorește Ziua Regalității și Ziua Independenței de Stat a României

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 13:04 10 Mai 2023 Modificat la 13:04 10 Mai 2023

Astfel, astăzi, 10 mai 2023, începând cu ora 09.00, membri și simpatizanții Asociației pentru Patrimoniul Regal Peles au depus flori la Statuia Regelui Mihai I din Parcul „George Enescu” și apoi la Statuia Regelui Carol I de la Castelul Peleș din Sinaia.

Manifestări dedicate Sărbătorii Nationale de 10 Mai au fost organizate și la Bucuresti, în prezența Familiei Regale. Acestea se vor derula pe parcursul mai multor zile și vor cuprinde evenimente pentru public.

[GAL layout="3"]

Din program fac parte depuneri de flori la Bustul Regelui Mihai I din Piațeta Regelui, ceremonial militar la Statuia Regelui Carol I din Calea Victoriei, Stagiune Regală la Ateneul Român (10 mai), Concert Regal la Sala Radio (12 mai), Cupa Regelui și Cupa Reginei la Oină (13 mai), Seară dedicată Fundației Regale Margareta a României (15 mai) și Seara Palatului Elisabeta dedicată Republicii Moldova (18 mai)

 Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș va organiza, de asemenea, o ședință omagială a Boardului APRP, tot astăzi, de la ora 17:00, care va avea loc la sediul din București. Aceasta va fi urmată de participarea, la ora 19:00, la Concertul Cameratei Regale care va fi susținut la Ateneul Român, cu participarea Familiei Regale.

"Ziua de 10 Mai are o semnificaţie deosebită în istoria poporului român, fiind sărbătoare naţională cu triplă semnificație. La 10 mai 1866, Carol I a fost proclamat Domnitor al României, iar la 10 mai 1881 a fost proclamat regatul. De asemenea, data de 10 Mai este legată şi de proclamarea Independenţei de Stat a României.

Sărbătorim, practic, data de naștere a României moderne. Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș are ca misiune protejarea, conservarea, restaurarea și punerea în valoare a patrimoniului istoric, arhitectural, artistic și peisagistic de pe Domeniul Regal Peleș, nucleul dezvoltării regiunii și comunității locale pe plan economic, turistic și cultural", se arată într-un comunicat al Asociației pentru Patrimoniul Regal Peleș.

Citește mai multe din Cultură
» Citește mai multe din Cultură
TOP articole