Doi asistenți maternali din Timiș, soț și soție, și fiica lor sunt acuzați că obligau copiii luați în plasament la muncă forțată. Dacă aceștia refuzau, erau bătuți, transmite DIICOT, într-un comunicat de presă.
Autoritățile anunță și că au efectuat percheziții în acest dosar în care sunt cercetate acuzații de trafic de minori.
Potrivit DIICOT, faptele au avut loc între 2020 și 2022. „Două persoane, soț și soție, în calitate de asistenți maternali, împreună cu fiica lor, ar fi exploatat, prin supunerea la executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii în mod forțat, patru persoane vătămate minore, cu vârste cuprinse între 12 și 16 ani, care se aflau în plasament la aceștia”, anunță DIICOT.
Potrivit autorităților, în cei doi ani, „asistenții maternali nu ar fi acordat îngrijirea, ocrotirea, educarea și întreținerea necesară persoanelor vătămate minore, care ar fi fost obligate să presteze zilnic activități fizice solicitante, în cadrul exploatației agricole deținute de persoanele bănuite”.
Cei trei suspecți au fost ridicați și urmează să fie duși pentru audieri la sediul DIICOT Timișoara.
Femeia acuzată că exploata copiii minori avuți în plasament a fost lăsată să plece de la DIICOT. La audieri au rămas soțul și fiica. Cu lacrimi în ochi femeia povestește că cineva care i-a vrut răul a făcut denunțul. De asemenea, neagă acuzațiile de exploatare a minorilor.
Copiii vor primi sprijin psihologic pentru a trece peste traumele create. Audierile continua în acest caz.