Antena 3 CNN Coronavirus Asistentă din Suceava: Ne plânge sufletul că nu putem să facem mai mult. Cădem printre paturi

Asistentă din Suceava: Ne plânge sufletul că nu putem să facem mai mult. Cădem printre paturi

S.T.
1 minut de citit Publicat la 17:41 08 Apr 2020 Modificat la 17:41 08 Apr 2020

„Oricât am vrea, suntem oameni. Nu poți să faci mai multe decât poate să facă un om. Ne plânge sufletul că nu putem să facem mai mult, cădem printre paturi în dorința de a ajuta”, a spus femeia, miercuri, la Antena 3.

„Noi nu suntem Armata Română. Am făcut un jurământ că vom salva vieți, dar nu cu prețul vieții noastre. Avem dreptul să fim protejați ca să putem ajuta.

Eu dacă mor nu plătește nimeni pensie copilului meu, nu ies la pensie la 40 de ani, nu am pensie specială. De ce ar trebui toată societatea să ne acuze că nu vrem să intrăm la pacienții cu COVID și totuși intrăm. Doar am făcut presiuni ca să ne asigure materialele necesare”, a mai spus ea.

Întrebată dacă are în acest moment echipamentele necesare, asistenta a spus că măștile cu protecție maximă lipsesc.

„Am intrat așa, chiar dacă nu sunt. Am încercat să ne protejăm cu ce am avut, dar măști cu protecție nu sunt”, susține femeia.

Asistentă la spitalul Suceava: Cerem să fie testat întreg personalul

„O echipă medicală trebuie să fie suficientă, sănătoasă și să aibă echipament de protecție. În fiecare zi, o asistentă se infectează”, a mai spus ea.

Asistentă din Suceava: Ne plânge sufletul

Ministerul Sănătății a anunțat, marți, primul deces în urma infectării cu noul corinaviru în rândul personalului medical, fiind vorba de un ambulanțier de 53 de ani, de la Suceava.
 

Citește mai multe din Coronavirus
» Citește mai multe din Coronavirus
TOP articole