Femeia avea 55 de ani și a murit săptămâna trecută. Ea fusese vaccinată cu ambele doze ale vaccinului anti-Covid, iar necropsia va stabili cauza decesului.
"Cei de la Ministerul Sănătății țin să menționeze că nu a existat nicio reacție adversă nici după prima doză, nici după a doua doză. În același timp, cei de acolo spun că ceea ce a dus la deces va fi stabilit de IML. În același timp, a venit un comunicat și de la Institutul 'Marius Nasta', acolo unde era angajată asistenta în vârstă de 55 de ani în care ni se spune că femeia a murit acasă și că nu a avut nicio reacție adversă nici după prima și nici după a doua doză.
De asemenea, în acest moment am cerut mai multe informații la Institutul 'Marius Nasta' să aflăm dacă aceasta femeie suferea și de alte probleme de sănătate", a spus Sabrina Preda, realizator Antena 3, la Exces de putere.
„Asistentă medicală, în vârstă de 55 de ani, a fost vaccinată la 21 ianuarie a.c. cu doza de rapel și a decedat la 28 ianuarie a.c. Menționăm că nu au existat reacții adverse nici după prima doză de vaccin, nici după rapel.
Cauzele decesului vor fi stabilite de către Institutul de Medicină Legală. Pentru corecta informare a opiniei publice vom reveni cu precizări în momentul în care vom avea rezultatele preliminare ale autopsiei”, au anunțat vineri seara, reprezentanții Ministerului Sănătății.