Antena 3 CNN Actualitate Locale O asistentă medicală din Galați a furat bani și tichete de vacanță de la pacienți și colegii de muncă, timp de 4 ani | Cum a fost descoperită femeia

O asistentă medicală din Galați a furat bani și tichete de vacanță de la pacienți și colegii de muncă, timp de 4 ani | Cum a fost descoperită femeia

Roxana Mihăiescu
1 minut de citit Publicat la 21:56 28 Feb 2024 Modificat la 21:56 28 Feb 2024

O asistentă a Spitalului de Boli Infecțioase din Galați, în vârstă de 49 de ani, a fost prinsă că a furat, timp de patru ani, mai multe bunuri, inclusiv bani, carduri bancare și tichete de vacanță, de la pacienți, dar și de la colegi de muncă.

După ce reușea să sustragă bunurile, femeia obișnuia să facă diverse achiziții, folosind cardurile furate și avea grijă să nu cheltuiască sume mai mari de 100 de lei la o tranzacție, pentru a nu-i fi solicitat codul PIN.

De asemenea, anchetatorii au stabilit că vindea voucherele de vacanță pe internet, la un preț mai mic.

Cum a fost descoperită femeia 

Asistenta a fost descoperită după ce a încercat să retragă suma de 2.000 de lei de pe cardul unui medic. 

Acela a fost momentul în care medicul a făcut o sesizare la Poliție. Ulterior, în cadrul instituției au fost făcute verificări legate de angajații care au fost pe tură.

După ce a fost suspectul principal în acest caz, anchetatorii au efectuat percheziții la locuința asistentei, acolo unde au găsit mai multe probe care confirmă cazurile de furt pe care le-a comis.

Mai exact, polițiștii au dovezi pentru 4 furturi: două de la pacienți, unul de la o altă asistentă și altul de la doctorul care a reclamat cazul.

Procurorii cred însă că numărul păgubiților e mai mare.

”Noi am făcut investigații la nivelul secțiilor respective, dar prin mijloace proprii. Orice suspiciune n-a putut să fie demonstrată. Există comisie de etică la nivelul spitalului, care va lua măsurile, dar după ce vom ști și noi faptele”, a declarat Dr. Claudia Scorpan, Spitalul de Pneumoftiziologie Galați, notează Știrile Pro TV.

Asistenta a fost plasată sub control judiciar pentru 60 de zile.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole