Incidentul a avut loc într-o unitate spitalicească din Tennessee, SUA. Asistenta-șefă, Tiffany Dover dădea declarații presei după ce a fost vaccinată împreună cu alte câteva cadre medicale într-un eveniment transmis LIVE de presă pentru a promova vaccinul în SUA.
La un moment dat Tiffany, care primise vaccinul Pfizer cu aproximativ 10 minute înainte, a început să amețească, și-a cerut scuze că nu mai poate vorbi și a leșinat. Un medic care stătea în apropiere a prins-o. În timp ce ea era pe podea, înconjurată de personal medical, o persoană a blocat o cameră video care transmitea imaginile.
Dover şi-a revenit câteva minute mai târziu, potrivit postului WTVC.
"M-a lovit dintr-o dată, am simţit că vine. M-am simţit puţin dezorientată, dar mă simt bine acum, iar durerea din braţ a dispărut”, a spus asistenta.
Dr. Jesse Tucker, directorul ATI de la spital, a declarat postului că leşinul "este o reacţie care se poate petrece foarte frecvent cu orice vaccin sau injecţie”.
"Nu există niciun motiv de a suspecta că acest lucru se datorează vaccinului", a adăugat el.
În paralel, o purtătoare de cuvânt a spitalului a declarat pentru The Epoch Times prin e-mail că asistenta "nu şi-a pierdut niciodată cunoştinţa şi şi-a revenit rapid”.
Potrivit Centrelor pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor, leşinul poate fi declanşat de multe tipuri de proceduri medicale, inclusiv de vaccinări.
Leşinul este pierderea temporară a cunoştinţei cauzată de scăderea fluxului sanguin către creier. Deşi leşinul are o varietate de cauze posibile, este de obicei declanşat de durere sau frică. Uneori oamenii leşină după vaccinare. Oamenii care leşină ar putea cădea şi se pot răni dacă nu stau culcaţi în momentul în care îşi pierd cunoştinţa. Uneori, când oamenii leşină, muşchii lor zvâcnesc şi corpul face mişcări convulsive; uneori acest lucru poate fi confundat cu crize de tip epileptic, dar nu sunt crize propriu-zise”, afirmă agenţia pe site-ul său web.
Persoanele cu anumite alergii au fost avertizate la începutul acestei luni să nu îşi facă vaccinul, din cauza reacţiilor care pot fi mari.
Statele Unite ale Americii au dat undă verde pentru administrarea vaccinului Pfizer/BioNTech împotriva COVID-19. S-a dat startul unei campnaii de vaccinare în masă în toată ţara.
Primele vaccinări au avut loc la New York, unde pandemia a ucis peste 35.000 de oameni și a slăbit puternic economia