Antena 3 CNN Actualitate Locale Asistentul de la Spitalul Gomoiu a demisionat, după ce fetița de un an s-a ales cu arsură de cornee, dintr-o eroare

Asistentul de la Spitalul Gomoiu a demisionat, după ce fetița de un an s-a ales cu arsură de cornee, dintr-o eroare

Ştefan Petrică
<1 minut de citit Publicat la 15:06 16 Ian 2023 Modificat la 15:09 16 Ian 2023

Cazul de neglijenţă de la Spitalul de copii "Victor Gomoiu" din Bucureşti are deja consecinţe.

Asistentul de la spital a demisionat astăzi, iar infirmiera nu va mai activa, pe perioada anchetei administrative, într-o zonă în care au acces pacienţii.

"Pacienta minoră, în vârstă de un an şi jumătate, s-a prezentat la camera de gardă a spitalului însoţită de tatăl său, prezentând simptome respiratorii. (...)

După finalizarea consultaţiei, pacienta a primit din partea medicului recomandare de tratament la domiciliu. Precizam faptul că, în timpul examinării medicul de gardă a constatat că lamba UV era în funcţiune.

(...) În urma anchetei interne derulată ulterior, a reieşit faptul că pacienta minoră şi părintele însoţitor au fost expuşi accidental la lampa UV timp de 45 de minute, suferind arsuri corneene care au necesitat îngrijiri medicale.

În acest moment, în cadrul unităţii sanitare este în desfăşurare anchetă administrativă, asistentul medical implicat depunându-şi demisia în urma incidentului.

De asemenea, pe perioada anchetei administrative, infirmiera implicată în incident nu va mai activa într-o zonă în care au acces pacienţii", potrivit comunicatului transmis de Spitalul Gomoiu.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole