Antena 3 CNN Actualitate Nelu Tătaru: Luăm în calcul ca asimptomaticii să nu mai ajungă în spital

Nelu Tătaru: Luăm în calcul ca asimptomaticii să nu mai ajungă în spital

Dana Musceleanu
1 minut de citit Publicat la 20:15 09 Oct 2020 Modificat la 20:15 09 Oct 2020

Întrebat de jurnaliști dacă se pune problema modificării ordinului de ministru în sensul în care pacienții asimptomatici să rămână doar sub supravegherea medicilor de familie și să nu mai ajungă în unitățile medicale, Nelu Tătaru a răspuns: "Luăm în calcul o astfel de decizie. (...) Noi avem evaluarea asimptomaticului sau relativ asimptomaticului până în 48 de ore. El nu trebuie să stea neapărat internat în spital. Trebuie să facă acea evaluare, apoi, urmând cu un aviz de la DSP şi cu decizia medicului curant care l-a evaluat, să meargă în izolare la domiciliu. Orice pacient trebuie evaluat, fiindcă această boală are o evoluţie imprevizibilă".

Nelu Tătaru a anunțat de asemenea că la începutul săptămânii viitoare va avea o întâlnire cu reprezentanții medicilor de familie, în cadrul căreia se va discuta despre implicarea acestora în monitorizarea persoanelor asimptomatice și în efectuarea anchetelor epidemiologice, informează HotNews.ro.

"Noi vom avea o discuţie şi luni cu medicii de familie. Am găsit şi soluţii atât vizavi de Casa de asigurări de sănătate, cât şi cu DSP-urile din localitate pentru a putea participa atât pentru monitorizarea celor aflaţi în izolare, cât şi pentru anchetele epidemiologice", a spus ministrul Sănătăţii.

Nelu Tătaru a mai precizat că există și posibilitatea ca medicii de familie să fie plătiți suplimentar pentru aceste activități, însă subiectul va fi discutat în cadrul întâlnirii de luni.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole