Antena 3 CNN Externe Armenia, aflată în relaţii reci cu Rusia, anunţă lansarea unor exerciţii militare comune cu Statele Unite

Armenia, aflată în relaţii reci cu Rusia, anunţă lansarea unor exerciţii militare comune cu Statele Unite

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 22:41 15 Iul 2024 Modificat la 22:41 15 Iul 2024

Exercițiile militare comune cu Statele Unite au început luni în Armenia, a anunțat Ministerul armean al Apărării, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Aceste manevre implică unităţi ale „US Army Europe and Africa” şi ale Gărzii Naţionale din Kansas şi sunt programate să se desfăşoare până pe 24 iulie, a precizat ministerul.

Anterior, ministerul a anunţat că aceste exerciţii, denumite „Eagle Partner 2024”, ar avea ca scop „obiective de stabilizare” în timpul „misiunilor internaţionale de menţinere a păcii”, un „schimb de bune practici” şi consolidarea „pregătirii” unităţilor armene.

„Eagle Partner 2024”, până la 24 iulie

Armenia îi reproşează Moscovei lipsa de sprijin în conflicul său cu Azerbaidjan, care a recucerit în întregime prin forţă, în toamna anului 2023, regiunea azeră Karabah, controlată timp de trei decenii de separatiştii armeni. De atunci, Erevan a încercat să-şi consolideze legăturile cu Occidentul.

O bază militară rusă permanentă se află în continuare pe teritoriul armean, la Ghiumri, iar Erevan rămâne membru al Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC), o alianţă militară post-sovietică condusă de Rusia, care mai include Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan şi Tadjikistan.

Armenia a îngheţat participarea la OTSC

În februarie 2024, premierul armean Nikol Paşinian a anunţat însă că Armenia a „îngheţat” „în practică” participarea ţării sale la această alianţă.

În acelaşi timp, Washingtonul a anunţat pe 5 iulie că suspendă manevrele militare cu Georgia planificate pentru sfârşitul lunii iulie, în cadrul unei reevaluări complete a relaţiilor sale cu Tbilisi.

Reevaluarea a fost ordonată în mai, după adoptarea în Georgia a unei legi controversate privind „influenţa străină”, acuzată că este inspirată dintr-o lege represivă rusă şi că afectează integritatea europeană a acestei ţări.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole