Antena 3 CNN Externe S-a dat lege: o universitate le permite studenților să vină cu pistoale la cursuri

S-a dat lege: o universitate le permite studenților să vină cu pistoale la cursuri

S.T.
1 minut de citit Publicat la 12:17 18 Feb 2016 Modificat la 12:17 18 Feb 2016
Universitatea din Texas, în sudul Statelor Unite, a autorizat miercuri studenţii să poarte arme la cursuri, implementând astfel un proiect de lege adoptat de către aleşi locali şi care pune capăt unei interdicţii anterioare în acest sens, relatează AFP.

"Nu cred că pistoalele au ce căuta într-un campus universitar, deci această decizie a fost cea mai mare problemă a preşedinţiei mele de până acum", a deplâns Gregory Fenves, preşedintele instituţiei.

Dezbaterea provocată de această hotărâre este cu atât mai sensibilă în Statele Unite, cu cât Universitatea din Texas, cu sediul la Austin, a fost, în 1966, teatrul primului atac armat în masă dintr-un campus universitar.

Un fost puşcaş marin, Charles Whitman, a ucis la vremea respectivă 14 persoane şi a rănit alte 31, după ce a deschis focul din turnul unui ceas.

"Îi înţeleg pe numeroşii membri ai facultăţii, membri ai personalului, studenţi şi părinţi ai studenţilor care au semnat petiţii, au trimis e-mailuri şi scrisori şi care s-au organizat în vederea interzicerii armelor în campus şi mai ales în sălile de cursuri", a subliniat el.

Numeroşi membri ai universităţii au ameninţat că vor părăsi instituţia în cazul în care va fi autorizat portul armelor de foc în incintă.

Armele pot fi interzise în continuare la evenimente sportive, în restaurantele universităţilor, infirmerii, anumite laboratoare şi unele edificii universitare.

Universitatea Texas, o instituţie foarte apreciată, este una dintre cele mai mari instituţii publice americane. Aici studiază aproximativ 51.000 de studenţi.

Etichete: arme Texas arme de foc
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole