Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Ce sunt armele de recuzită și cât de periculoase sunt gloanțele oarbe

Ce sunt armele de recuzită și cât de periculoase sunt gloanțele oarbe

Alexandra Ionescu
1 minut de citit Publicat la 18:59 27 Oct 2021 Modificat la 18:59 27 Oct 2021

Ultima fotografie cu directorul de imagine Halyna Hutchins, ucisă accidental de Alec Baldwin, a fost dată publicităţii. Imaginea o arată pe femeia de 42 de ani, pregătită să filmeze o scenă, pe platoul peliculei Rust, alături de starul hollywoodian.

La acel moment, nimic nu prevestea nenorocirea care avea să se întâmple. Halyna a avut ghinionul să se afle în bătaia gloanţelor provenite dintr-o armă de recuzită. Astfel de pistoale nu sunt atât de inofensive pe cât se credea, se arată într-un reportaj CNN.

O echipă bine sudată, care punea cap la cap ultimele detalii ale unei scene, pe platourile de filmare. Aşa sunt surprinşi Alec Baldwin şi colegii săi în ultima fotografie înainte ca directorul de imagine al peliculei Rust, Halyna Hutchins, să-şi piardă viaţa. Îmbrăcată lejer, cu o căciulă pe cap şi căşti pe urechi, femeia asculta cu atenţie indicaţiile regizorului. Se afla în prima linie a celor responsabili de bunul mers al producţiei.

Din păcate, s-a aflat şi în bătaia gloanţelor, atunci când actorului Alec Baldwin i-a fost înmânat un pistol de recuzită pentru a filma o scenă.

Incidentul a adus în atenţia întregii lumi pericolele ascunse ale acestor arme pe platourile de filmare.

Armele de recuzită sunt întotdeauna păstrate într-un recipient special, iar amurierii se asigură că sunt golite de gloanţe.

Gloanțele oarbe sunt folosite în industria filmului pentru a imita muniția reală. Sunt atât de convingătoare pentru că sunt în esență gloanțe reale modificate. Gloanțele moderne sunt făcute dintr-un cartuș, ce conține un tub metalic cu praf de pușcă material exploziv.

Când se apasă pe trăgaci, se aprinde materialul exploziv iar glonțul atașat la capăt este declanșat.

În loc să folosească un proiectil metalic, gloanțele oarbe conțin materiale precum bumbac sau hârtie atașate.Dar dacă cineva ar fi extrem de aproape şi ar trage cu un glonţ orb?

Acum la Hollywood, se iau primele măsuri pentru controlul armelor pe platourile de filmare. Reprezentanţi ai serialului poliţist "The Rookie" au anunţat că nu vor mai folosi muniţie adevărată în timpul filmărilor. 

Citește mai multe din News Hour with CNN
» Citește mai multe din News Hour with CNN
TOP articole