Antena 3 CNN Externe Armata rusă simulează invadarea Ucrainei

Armata rusă simulează invadarea Ucrainei

1 minut de citit Publicat la 17:33 19 Aug 2016 Modificat la 17:33 19 Aug 2016

Forţele navale şi terestre din Rusia au efectuat exerciţii de simulare a transferului rapid de armament, în Crimeea, în contextul vizitei în regiune a preşedintelui Vladimir Putin, pe fondul tensiunilor cu Ucraina.

Potrivit Ministerului rus al Apărării, manevrele militare au avut loc în Portul Novorosisk. La exerciţii au participat şi nave ale Flotei ruse de la Marea Neagră, inclusiv un submarim militar. La exerciţii au luat parte circa 2.500 de militari şi 350 de vehicule blindate.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a efectuat vineri o vizită în regiunea Crimeea, anexată de Rusia de la Ucraina în 2014.

"Sper că aceste provocări din Crimeea nu vor fi ultima opţiune a Ucrainei, sper că va prevala bunul simţ", a declarat preşedintele Rusiei, conform agenţiei Tass.

Pentagonul a exprimat preocupare că membri ai unor unităţi ruse ar putea efectua incursiuni pe teritoriul ucrainean, afirmă oficiali americani. Departamentul american al Apărării a identificat opt zone de unde militari ruşi ar putea efectua incursiuni în estul şi sudul Ucrainei, informează site-ul WashingtonFreeBeacon.com, notând că la frontiera Rusiei cu Ucraina sunt circa 40.000 de militari ruşi, tancuri, alte vehicule blindate şi capacităţi aeriene. Căpitanul Danny Hernandez, un reprezentant al Comandamentului SUA din Europa, a declarat că manevrele militare ruse sunt monitorizate atent. "Suntem extrem de preocupaţi de intensificarea tensiunilor în zona administrativă dintre Crimeea şi restul Ucrainei. Îndemnăm ambele părţi să evite acţiunile provocatoare şi declaraţiile care riscă să amplifice tensiunile", a precizat oficialul militar american.

Sursă: Mediafax
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole