Antena 3 CNN Actualitate Armata Pakistanului a colaborat la salvarea românilor din Afganistan. Șeful ei, primit la București

Armata Pakistanului a colaborat la salvarea românilor din Afganistan. Șeful ei, primit la București

Gabriel Dano
<1 minut de citit Publicat la 18:43 24 Aug 2021 Modificat la 18:43 24 Aug 2021

Ministrul apărării Nicolae Ciucă scrie pe pagina sa:

"M-am întâlnit marți cu președintele Comitetului Întrunit al Statelor Majore din Republica Islamică Pakistan, generalul Nadeem Raza. I-am mulțumit generalului Raza pentru sprijinul substanțial acordat în misiunea de repatriere din Afganistan a cetățenilor români și ai altor state și am apreciat această colaborare drept o dovadă a solidarității și a încrederii, atribute care stau ca fundament în relația dintre țările noastre.

În timpul discuțiilor, am subliniat importanța consolidării relațiilor militare, având în vedere poziția României, de membru al NATO și UE, și cea a Pakistanului, de țară de legătură între Asia Centrală și Asia de Sud-Est, dar și sprijinul reciproc pe care, în mod tradițional, cele două țări și-l acordă în cadrul ONU și al altor organisme internaționale.

De asemenea, am trecut în revistă și modul în care forțele armate ale României și Pakistanului pot crește nivelul cooperării militare, prin participarea la exerciții în comun, și pot consolida relațiile bilaterale în domeniul învățământului militar.

Pe timpul vizitei în România, delegația pakistaneză se va întâlni și cu reprezentanți ai Direcției Generale pentru Armamente și ai industriei naționale de apărare."

Continuarea, pe radu-tudor.ro.

Etichete: pakistan Afganistan
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole