Antena 3 CNN Externe Armata israeliană lansează un nou val de atacuri asupra Beirutului și altor regiuni din Liban. Noi bombardamente și în Gaza

Armata israeliană lansează un nou val de atacuri asupra Beirutului și altor regiuni din Liban. Noi bombardamente și în Gaza

de Roxana Mihăiescu    |   

Armata israeliană a bombardat duminică zeci de ţinte ale grupării şiite proiraniene Hezbollah în Beirut şi în sudul Libanului, în timp ce ofensiva sa continuă împotriva grupării islamiste palestiniene Hamas în Gaza, unde o lovitură în oraşul Beit Lahia (nordul Gazei) a făcut sâmbătă aproape 90 de morţi sau răniţi, potrivit unui comunicat difuzat duminică de Ministerul Sănătăţii din enclava palestiniană, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.

Peste 40 de oameni au fost răniţi în atacul de sâmbătă din Gaza. Armata israeliană a transmis că verifică informaţia, potrivit Reuters.

După slăbirea mişcării islamiste palestiniene aflate la putere în Fâşia Gaza, Israelul a desfăşurat o ofensivă terestră împotriva Hezbollahului în sudul Libanului începând cu 30 septembrie, susţinută de atacuri aeriene care au vizat duminică în special un „centru de comandă” din sudul Libanului, potrivit armatei israeliene.

Armata israeliană a anunţat duminică că a lovit, cu o zi înainte, „aproximativ 175 de ţinte teroriste în Fâşia Gaza şi Liban”, inclusiv „depozite de arme, situri de lansare şi infrastructuri teroriste aparţinând Hamas şi Hezbollah”, două mişcări aliate şi sprijinite de Iran, potrivit sursei citate.

În Liban, peste 50 de oraşe şi sate din sudul ţării au fost vizate duminică de bombardamentele israeliene, potrivit agenţiei de presă Ani, inclusiv oraşul Nabatiyeh.

Avioanele israeliene au bombardat şi suburbiile sudice ale Beirutului, una dintre fortăreţele Hezbollah, după un apel al Israelului adresat populaţiei, de a evacua zona.

Una dintre lovituri a atins o clădire rezidenţială din cartierul Haret Hreik, „situată în apropierea unei moschei şi a unui spital”, potrivit Ani.

Armata israeliană a anunţat că a lovit un „centru de comandă” Hezbollah şi un sit subteran de arme din Beirut şi a ucis trei oficiali Hezbollah în sudul Libanului.

Mişcarea libaneză, la rândul ei, trage zilnic rachete în nordul Israelului. Armata israeliană a anunţat duminică că aproximativ 70 de "proiectile" au fost trase în câteva minute dinspre Liban.

„După ce sirenele de avertizare au sunat între 11:09 (08:09 GMT) şi 11:12 în regiunile din estul şi nordul Galileei, aproximativ 70 de proiectile au fost reperate intrând din Liban”, a informat armata într-un comunicat de presă. Cu o zi înainte, Hezbollahul libanez a tras peste 200 de rachete în direcţia Israelului, potrivit armatei.

În ciuda loviturilor încasate de grupările Hezbollah şi Hamas, ai căror lideri au fost ucişi de Israel, cele două mişcări armate au promis că vor continua să-şi înfrunte inamicul.

Armata israeliană a anunţat duminică că îşi continuă operaţiunile în paralel în "nordul, centrul şi sudul" Fâşiei Gaza şi că a "eliminat zeci de terorişti în lupte terestre şi lovituri aeriene".

Sâmbătă, un bombardament a făcut 73 de morţi „şi un număr mare de răniţi”, potrivit Apărării Civile a Fâşiei Gaza, într-o zonă locuită din Beit Lahia, în nordul teritoriului palestinian, unde Israelul desfăşoară o nouă operaţiune terestră şi aeriană împotriva Hamas. Ulterior, duminică, Ministerul Sănătăţii din enclava palestiniană, controlat de Hamas, a transmis într-un comunicat că numărul morţilor şi dispăruţilor se ridică la 87.

Armata israeliană a afirmat la rândul său că evaluarea făcută de autorităţile din Gaza "nu corespunde" informaţiilor pe care le deţine, în special în ceea ce priveşte "muniţiile utilizate şi precizia unei lovituri asupra unei ţinte Hamas".

Înainte de această lovitură, Apărarea Civilă raportase "mai mult de 400 de morţi" în nordul Fâşiei Gaza de la începutul ofensivei lansate de armata israeliană pe 6 octombrie în acest sector, unde Israelul afirmă că Hamas încearcă să-şi refacă forţele.

„Veşti îngrozitoare ne vin din nordul Gazei, unde palestinienii continuă să sufere orori de nedescris sub asediul forţelor israeliene”, a declarat Joyce Msuya, şeful interimar al ONU pentru activităţi umanitare.

„La Jabaliya, oamenii sunt prinşi sub dărâmături şi primii respondenţi nu pot ajunge la ei'”, a adăugat ea. 

„Zeci de mii de palestinieni sunt strămutaţi forţat. Necesităţile de bază se epuizează. Spitalele, copleşite de pacienţi, au fost afectate”, a continuat ea.

Msuya a reamintit că dreptul internaţional umanitar prevede că civilii, răniţii sau bolnavii, precum şi personalul sanitar şi instalaţiile acestora trebuie să fie protejate.

„Dreptul internaţional umanitar trebuie respectat”, a insistat ea. 

TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile