Antena 3 CNN International News Arina, o adolescentă din Ucraina, şi-a văzut părinţii ucişi într-o ambuscadă a ruşilor şi a dispărut fără urmă

Arina, o adolescentă din Ucraina, şi-a văzut părinţii ucişi într-o ambuscadă a ruşilor şi a dispărut fără urmă

Alin Tarnovschi
1 minut de citit Publicat la 12:43 07 Mar 2023 Modificat la 12:43 07 Mar 2023

Arina Yatsiuk este dispărută de mai bine de un an, iar povestea ei a fost acum publicată de jurnaliştii CNN care au vorbit cu mătuşa ei, acum stabilită în Polonia.

Drama adolescentei a început pe 3 martie 2022, atunci când, împreună cu familia ei, respectiv părinţii şi sora mai mică, a încercat să fugă din casa de lângă Kiev, după ce soldaţii ruşi au început bombardamentele.

Potrivit mătuşii Arinei, cei patru se aflau într-o maşină atunci când soldaţii ruşi i-au oprit şi au început să tragă în ei. Părinţii celor două fetiţe au murit, iar ele au fost urcate într-o altă maşină.

Valeria, sora mai mică a Arinei, a fost dusă de ruşi într-un sat din apropiere, acolo unde localnicii au găsit-o stând pe marginea drumului. Ea a ajuns în grija familiei, însă de Arina nu a mai auzit nimeni nimic din acea zi.

Mătuşa adolescentei, Oksana Yatsyuk, a povestit pentru CNN că a încercat să o găsească pe Arina, însă toate eforturile au fost în zadar. Mai mult, femeia ar fi aflat că fata ar fi fost rănită atunci când părinţii ei au fost ucişi, motiv pentru care a fost dusă la un spital din Rusia.

"A avut speranțe mari, dar „eliberatorii ruși” au decis totul pentru ea. Când o vom găsi, vom continua să o ajutăm în îndeplinirea visurilor ei", a spus Oksana, pentru CNN, care a precizat că Arina era pasionată de călătorii și desen.

Rudele fetei cred că ea este "ținută captivă" în Rusia, potrivit CNN.

Autorităţile din Ucraina şi reprezentanţii unor ONG-uri care se ocupă de problema copiilor deportaţi în Rusia au precizat că tânăra ar fi fost dusă în Rusia tocmai pentru că a fost martora unor crime de război.

Etichete: Ucraina Rusia
Citește mai multe din International News
» Citește mai multe din International News
TOP articole