Antena 3 CNN Externe Nigel Farage: "Anul 2016 a fost începutul unei revoluţii globale, împotriva mondialiștilor"

Nigel Farage: "Anul 2016 a fost începutul unei revoluţii globale, împotriva mondialiștilor"

1 minut de citit Publicat la 08:41 25 Feb 2017 Modificat la 08:41 25 Feb 2017

Fostul lider al partidului populist şi eurofob din Marea Britanie Ukip, Nigel Farage, a fost aclamat vineri la conferinţa anuală a conservatorilor americani, când a afirmat că victoriile Brexit şi a lui Donald Trump nu sunt decât premisele unei revoluţii împotriva "mondialiştilor", potrivit AFP.

"În 2016, am făcut-o!", a exclamat Nigel Farage pe scena CPAC (Conservative Political Action Conference), la puţin timp după sosirea preşedintelui american la reuniunea desfăşurată în apropiere de Washington.

"Când generaţiile viitoare vor studia istoria acestei perioade, un an se va distinge dintre ceilalţi şi acesta va fi 2016", a declarat el, unul dintre principalii actori ai campaniei pentru Brexit în iunie 2016.

Evocând viitoarele alegeri din Olanda, Franţa, Germania şi eventual Italia, Nigel Farage a declarat că 2016 nu a fost decât "începutul unei mari revoluţii globale. Ea va atinge restul lumii occidentale".

Şi chiar dacă în aceste ţări au fost suferite înfrângeri în 2017, "centrul de greutate al întregii dezbateri se va deplasa", şi-a exprimat el satisfacţia dinainte, fără a o cita pe Marine Le Pen, şi denunţându-i pe "mondialişti", termen care face parte şi din vocabularul lui Donald Trump.

Politicianul britanic, foarte aplaudat de mai multe sute de persoane, a amintit că el l-a susţinut pe Donald Trump în timpul campaniei electorale americane şi a glumit că după victoria acestuia în noiembrie, el se simte "din ce în ce mai american".

Farage l-a felicitat pe miliardar pentru prima sa lună la putere. Nu este "surprinzător să vezi un conducător aplicând programul pentru care a fost ales?", s-a întrebat el retoric.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole