Antena 3 CNN Actualitate ÎPS Teodosie insistă: femeia abuzată de soț „trebuie să își păstreze puterea de a purta crucea vieții de familie"

ÎPS Teodosie insistă: femeia abuzată de soț „trebuie să își păstreze puterea de a purta crucea vieții de familie"

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 18:28 24 Iun 2024 Modificat la 18:28 24 Iun 2024

ÎPS Teodosie revine, printr-un comunicat al Arhiepiscopiei Tomisului, cu un mesaj prin care continuă să susţină că, femeia abuzată de soț "trebuie să își păstreze puterea de a purta crucea vieții de familie", decralaţie care, astăzi, a stârnit un val de controverse şi reacţii inclusiv de la ministrul Justiţiei şi ministrul Familiei care au dezaprobat ferm acest tip de "sfaturi".

Mai mult, enoriașele, care sunt victime ale violenţei în familie, sunt încurajate „să invoce ajutorul lui Dumnezeu și să își păstreze, prin fidelitate, puterea de a purta Crucea vieții de familie, pentru ca Dumnezeu să suplinească acea lipsă de empatie a soțului iar legământul martiric al căsniciei să rămână curat.“

„Doamne ajută! Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie are, la loc de cinste printre atribuțiile misiunii sale de arhiereu al Bisericii, calitatea de învățător al comunității pe care o păstorește.

În acest sens, potrivit legii canonice dar și drepturilor garantate de constituția țării, se exprimă față de propriii credincioși în deplin acord cu doctrina, morala și cultul confesiunii din care face parte, beneficiind deplin de libertatea de manifestare religioasă (care include dreptul de a preda credincioșilor săi) precum și de autonomia față de stat și față de celelalte sisteme religioase ori filosofice.

Astfel, în cazul prezentat, o credincioasă a fost încurajată să invoce ajutorul lui Dumnezeu și să își păstreze, prin fidelitate, puterea de a purta Crucea vieții de familie, pentru ca Dumnezeu să suplinească acea lipsă de empatie a soțului iar legământul martiric al căsniciei să rămână curat.

Acest lucru a fost propovăduit în Creștinism dintotdeauna și de către toți. De aceea, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop nu s-a exprimat într-o calitate străină - lăsând specialiștilor (medici, psihologi, etc.) rolul lor în societate - ci a oferit un sfat duhovnicesc în deplină armonie cu propria învățătură religioasă", transmite Arhiepiscopia Tomisului, în cadrul unui comunicat. 

ÎPS Teodosie face o noua declarație revoltătoare: i-a spus unei femei abuzate de soț că „trebuie să își ducă crucea”

„După mulţi ani de căsătorie s-a întărit convingerea că cel de lângă mine nu are empatie, aş putea spune că am fost abuzată psihologic. Din cauza lipsei de empatie, în momentele de bucurie, el mi-a adus supărare imediată, iar în momentele în care aveam nevoie de sprijinul lui moral, nu m-a susţinut. Există vindecare? Care este soluţia?”, l-a întrebat femeia pe ÎPS Teodosie în timpul emisiunii de la radio.

ÎPS Teodosie i-a răspuns femeii, spunând că ea trebuie să își „ducă crucea”, pentru că a primit „taina cununiei”.

„Poate exista şi vindecare, dar dumneata, care ai primit taina cununiei, trebuie să-ţi duci crucea, să te rogi să suplinească Dumnezeu această lipsă de empatie, pentru că ai un legământ. Soluţia este să nu vă despărţiţi, vindecarea o dă Dumnezeu”, i-a recomandat Teodosie femeii.

Arhiepiscopul Tomisului le-a cerut medicilor să nu mai facă întreruperi de sarcină

Nu este prima dată când Arhiepiscopul Tomisului face declarații controversate. În 2023, el a transmis un mesaj chiar înainte de Crăciun, în care le-a transmis medicilor și asistenților medicali să nu mai accepte întreruperile de sarcină din partea femeilor. Îndemnul apare chiar în pastorala de Crăciun.

„Tinerii sunt mai întâi rupți de rude, apoi de Biserică, pentru ca să ajungă îndoctrinați în cultul consumului de orice fel și al plăcerilor de moment. Sunt descurajați de a mai continua actul genezic prin Căsătorie, așa cum l-au primit de la strămoși, din cauza mediului nociv în care se zbate societatea fără de Dumnezeu.

Uciderea de prunci a devenit un produs social, oferit și consumat, în văzul și cu complicitatea tuturor, de cei care se consideră „păzitori ai vieții”: medici, tați și mame”, este o parte din mesajul transmis de Arhiepisopul Tomisului. 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole