Antena 3 CNN Actualitate Arhiepiscopia Tomisului, despre preotul acuzat de pornografie infantilă: Soţia este cea care a scos imaginile în mediul public

Arhiepiscopia Tomisului, despre preotul acuzat de pornografie infantilă: Soţia este cea care a scos imaginile în mediul public

2 minute de citit Publicat la 13:04 22 Mai 2019 Modificat la 13:04 22 Mai 2019

 Arhiepiscopia Tomisului a precizat, miercuri, în cazul preotului acuzat de pornografie infantilă că, în urma unei anchete interne, a reieşit că bărbatul a instalat camere video în casă pentru a obţine dovezi privind un eventual adulter în apărarea lui în procesul de divorţ în care se află, iar vinovată de scoaterea imaginilor din mediul privat în cel public ar fi soţia preotului. 

"În familia preotului există un conflict casnic, regretabil, ce durează de ceva timp, pe rol fiind şi un proces civil de divorţ. Având suspiciuni de adulter la adresa soţiei, preotul a instalat camere în toată casa, nu doar în baie, cum eronat s-ar înţelege, cu scopul de a obţine dovezi în apărarea lui. Preotul era îngrijorat că soţia ar fi putut să-i facă un rău, prin intermediul unei medicaţii, soţia sa fiind medic. Aşa se explică prezenţa unei camere şi în baie, deoarece acolo exista dulăpiorul cu medicamente. Camera din baie avea deci rolul de a supraveghea dulăpiorul cu medicamente", a transmis, printr-un comunicat de presă, Arhiepiscopia Tomisului. 

Conform sursei citate, preotul nu a avut niciodată intenţia de supraveghere a surorii minore a soţiei, aşa cum este acuzat. 

"Imaginile obţinute de camere erau destinate exclusiv protejării preotului în situaţia de adulter al soţiei. Ele nu au fost niciodată prezentate public sau postate pe medii publice de comunicare. Erau stocate în calculator doar cu acest scop unic, de a se proteja în procesul de divorţ. Soţia preotului este cea care a folosit imaginile în mod ilegal, deoarece ea le-a scos din mediul privat în cel public, în mod fraudulos, accesând, tot ilegal, calculatorul preotului. Din cauza obţinerii în mod fraudulos, imaginile au şi fost respinse ca probă în procesul civil. Astfel, soţia preotului este cea care, de fapt, ar comite pornografia infantilă, difuzând spre public imagini cu minori", susţin reprezentanţii Arhiepiscopiei Tomisului. 

Un preot în vârstă de 34 de ani este cercetat de procurorii DIICOT Constanţa pentru pornografie infantilă, după ce şi-ar fi filmat cumnata minoră prin montarea unei camere video în baie, acelaşi bărbat fiind cercetat şi de poliţiştii din Techirghiol, după ce şi-ar fi agresat soţia. 

Potrivit anchetatorilor, preotul Florinel Apostol este urmărit penal de procurorii DIICOT Constanţa pentru săvârşirea infracţiunii de pornografie infantilă, în urma unei plângeri formulate la respectiva instituţie. 

El este acuzat de soţia sa, cei doi fiind în proces de divorţ, că şi-ar fi spionat cumnata timp de trei ani, de când aceasta avea vârsta de 15 ani. 

Citește Și Detalii șocante despre preotul pedofil din Constanța acuzat de pornografie infantilă. Ce i-ar fi spus acesta soției când a fost prins

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole