Antena 3 CNN Actualitate Măsură fără precedent în Argeș, după valul de îmbolnăviri în rândul nou-născuţilor

Măsură fără precedent în Argeș, după valul de îmbolnăviri în rândul nou-născuţilor

Măsură fără precedent în Argeș, în încercarea de a limita răspândirea infectărilor cu bacteria misterioasă din cauza căreia 12 copii sunt internați în spital în stare gravă.

Toţi copiii cu vârsta sub 2 ani din Argeş vor fi consultaţi de medicii de familie. Direcţia de Sănătate Publică a cerut această masură pentru că până acum nimeni nu stie de unde provine această bacterie. Potrivit directorului DSP Argeș, medicul Sorina Honțaru, decizia a fost luată în urma unei ședințe a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, convocată de prefectul Mihail Oprescu.

DSP: Excludem varianta ca bacteria să provină din apă

Autorităţile din Arges au început controalele pentru a depista sursa îmbolnăvirilor. Specialiştii de la Direcţia de Sănătate Publică exclud momentan varianta ca bacteria care a îmbolnăvit copiii să provină din apă sau din spitalul din Piteşti.


Valul de îmbolnăviri în rândul nou-născuţilor a început în urmă cu două săptămâni. De atunci, mai mulţi copii din Argeş au ajuns la spital şi li s-a depistat bacteria E.coli. Unul dintre ei, un băieţel de doar 11 luni, a murit la Spitalul Marie Curie din Capitală. Îmbolnăvirile se extind însă şi în alte judeţe. Un alt nou-născut, din Craiova, de data aceasta, a fost adus de urgenţă în Capitală şi este suspectat că ar fi fost infectat cu E.coli

Vezi AICI ediția integrală a emisiunii „Esențial cu Alina Petrescu”

TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile