Antena 3 CNN Actualitate Sănătate Ce se întâmplă atunci când simți că inima ”flutură în piept”? Cum se poate trata fibrilația atrială, una dintre cele mai răspândite aritmii cardiace

Ce se întâmplă atunci când simți că inima ”flutură în piept”? Cum se poate trata fibrilația atrială, una dintre cele mai răspândite aritmii cardiace

Fibrilația atrială este una dintre cele mai răspândite forme de aritmie cardiacă, adică o afecțiune a sistemului electric al inimii care face ca aceasta să bată neregulat.

de Georgiana Adam    |   

Inima este un mușchi și are propria rețea electrică. Punctul central al acestei rețele este nodul sinusal sau nodul de comandă.

Aici sunt generate impulsurile electrice care se propagă prin căi foarte bine stabilite până la nodul atrioventricular.Acesta filtrează bătăile normale ale inimii de cele anormale și dă, practic, ritmul normal ai inimii. În mod uzual, acesta se încadrează între 60 și 80 de bătăi pe minut.

Aritmiile cardiace sunt anomalii ale sistemului electric al inimii. Anomalia înseamnă că inima bate mai repede sau mai încet decât este normal, uneori neregulat. În funcție de sursa impuluslui electric anormal, aritmiile cardiace pot fi de natură atrială sau ventriculară. Acestea din urmă sunt mai grave și amenințătoare de viață.

Una dintre cele mai frecvente tipuri de aritmie este fibrilația atrială. Fibrilația este o boală electrică în care impulsurile apar cu o frecvență foarte mare, într-o zonă de la nivelul atriului stâng. În timpul fibrilației, impulsurile electrice apar cu o frecvență foarte mare, de aproximativ 400-600 pe minut. Aceste impulsuri sunt cernute în parte de nodul atrioventricular, totuși pacientul resimte un puls foarte crescut, de 150-160 bătăi pe minut.

”Fibrilația poate apărea, mai rar, pe cord morfologic normal (o inimă sănătoasă) în condiții de stres: nopți pierdute, exces de consum de alcool, exces de consum de substanțe excitante. Cel mai des apare pe fond patologic, fie la oamenii care au ischemie miocardică, boli tiroidiene, diabet, hipertensiune, fie odată cu înaintarea în vârstă” explică dr. Crina Rădulescu, medci specialist cardiolog la ARES.

Simptomele fibrilației atriale

Cele mai importante simptome în tulburările de ritm sunt palpitațiile. Acestea pot fi izolate atunci când este vorba doar de extrasistole. Omul simte bătăile anormale sau pauza de după extrasistolă.

În cadrul unui episod de fibrilație, pacienții resimt bătăile inimii neregulate, foarte rapide. Pacienții compară senzația cu o fluturare în piept. Dacă fribrilația debutează cu o frecvență cardiacă foarte mare, pacinetul poate leșina sau își poate pierde starea de conștiență. Acest lucru se întâmplă pentru că nu mai există debit cardiac pentru circulația cerebrală. Aceste simptme sunt asociate cu o senzație de oboseală excesivă și o lipsă de putere.

Tratamentul fibrilației atriale

Fibrilația atrială se poate ține sub control cu ajutorul tratamentului medicamentos, însă soluția curativă este ablația. Procedura de ablație a fibrilației atriale constă în maparea zonei în care apare fibrilația, după care se face ablația de substrat cu radiofecvență. Practic se folosește un principiu termic, arderea circuitului care nu funcționează normal.

Ablația cu radiofrecvență se face în laboratorul de electrofiziologie. La ARES, pentru confortul pacientului, procedura se face sub anestezie generală. Medicul electrofiziolog face o mică puncție în zona inghinală și montează în artera femurală o teacă. Prin aceasta, introduce un tub subțire cu vârf metalic, numit cateter de ablație. Cu ajutorul imaginilor de pe angiograf, acest cateter este condus până la arterele inimii. Se folosește apoi un sistem de reconstructie tridimensională, care reproduce anatomia inimii și permite identificarea zonelor în care se produc aritmiile. În aceste zone se aplică un curent de radiofrecvență. Astfel sunt arse celulele responsabile de circuitul electric anormal.

”Ulterior, este importantă schimbarea stilului de viață: evitarea substanțelor psiho-excitante, cofeină în exces, băuturi energizante, ciocolată în exces, fumatul, alcoolul. Alcoolul este un foarte cunoscut factor precipitant pentru fibrilația atrială – fibrilația paroxistică la oamenii tineri cu cord normal. Paharul de vin roșu este recomandat dacă ne limităm la unul singur” explică dr Crina Rădulescu.

Procedura de ablație a fibrilației atriale este disponibilă la centrele ARES din București și Cluj. Misiunea ARES în România este să asigure accesul unui număr cât mai mare de pacienți la tratamente inovatoare care păstrează integritatea corporală. De-a lungul celor peste 10 ani de activitate, la ARES au avut loc 14 premiere medicale naționale și internaționale.

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Un val de căldură cuprinde România. ANM a emis avertizare cod galben