Antena 3 CNN Actualitate Amenzi usturătoare pentru cei care locuiesc la curte și nu respectă această regulă. Sumele ajung până la 20.000 de lei

Amenzi usturătoare pentru cei care locuiesc la curte și nu respectă această regulă. Sumele ajung până la 20.000 de lei

Laura Dinu
<1 minut de citit Publicat la 00:00 19 Oct 2023 Modificat la 00:00 19 Oct 2023

Este vorba despre românii care ard deșeuri compostabile în propriile curți.

Arderea frunzelor, resturilor de la toaletarea copacilor, resturilor vegetale, gunoiului de grajd și a deșeurilor compostabile este interzisă prin Legea Compostului, ce a intrat în vigoare la data de 20 februarie 2021.

Conform acestei legi, arderea acestor deșeuri este interzisă, devenind contravenție.

Persoanele care nu se supun legii riscă amenzi cuprinse între 400 și 800 de lei, în cazul în care sunt persoane fizice.

Pe de altă parte, amenzile în cazul persoanelor juridice sunt uriașe, fiind cuprinse între 10.000 și 20.000 de lei.

Amenzile sunt aplicate de către comisarii Gărzii de Mediu.

Ce facem cu deșeurile

Potrivit legii, ”este obligatorie colectarea separată a deșeurilor biodegradabile destinate compostării/digestiei anaerobe.

Persoanele fizice și juridice care generează deșeuri biodegradabile au obligația să depună aceste deșeuri în spațiile indicate sau să le predea operatorilor autorizați pentru colectarea lor”.

Etichete: legea compostului
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole