Forţele de ordine au intervenit şi au găsit în cutie un brad de Crăciun.
Incidentul a avut loc joi, în municipiul Arad, fiind alocaţi la intervenţie poliţişti de la cea mai apropiată secţie, din cartierul Micălaca. Ulterior, a fost solicitată şi echipa pirotehnică, care a deschis coletul.
"În interior se găsea un brad artificial. Din cercetări, s-a stabilit că, printr-o firmă de curierat, coletul ar fi fost livrat la acea adresă, fără ca locatarul imobilului să fi făcut comanda. În continuare se fac verificări pentru stabilirea destinatarului coletului", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, Claudia Iuga.
Vecini ai bărbatului care a sunat la 112 au declarat, pentru Agerpres, că acesta nu şi-a amintit să fi făcut vreo comandă.
"A venit curierul, i-a achitat suma, apoi a pus pachetul pe jos, în curtea casei, pentru că nu şi-a amintit să fi făcut vreo comandă.
S-a speriat, cu atâtea războaie şi atentate în lume, omul s-a panicat", a spus un vecin.