Antena 3 CNN Externe Arabia Saudită, dată în judecată de victimele atacurilor teroriste din 11 septembrie 2001

Arabia Saudită, dată în judecată de victimele atacurilor teroriste din 11 septembrie 2001

S.T.
1 minut de citit Publicat la 19:20 21 Mar 2017 Modificat la 19:20 21 Mar 2017

Familiile a circa 800 de victime ale atacurilor teroriste de la 11 septembrie 2001 au formulat marţi o plângere penală împotriva Arabiei Saudite, ţară pe care o acuză de complicitate la atentatele soldate cu circa 3.000 de victime, transmite agenţia EFE.

Plângerea a fost înaintată Tribunalului federal din Manhattan şi în ea se solicită compensaţii economice pentru victimele acelor atentate sau pentru familiile victimelor. Conform documentului înaintat instanţei americane, mai mulţi funcţionari saudiţi sunt bănuiţi de implicare în atacurile teroriste prin sprijinul oferit teroriştilor care au deturnat avioanele civile cu care au lovit Turnurile Gemene şi Pentagonul pe 11 septembrie 2001. Respectivii funcţionari le-ar fi oferit teroriştilor bani, protecţie, consiliere, le-ar fi facilitat transportul în SUA unde i-ar fi ajutat de asemenea să se integreze pe plan local şi să urmeze cursuri de pilotaj.

În plângere se mai menţionează că angajaţi ai ambasadei Arabiei Saudite în Germania l-ar fi sprijinit pe liderul grupului de terorişti, Mohammed Atta, şi este semnalat faptul că un alt funcţionar guvernamental saudit s-a cazat în noaptea de dinaintea atacului la acelaşi hotel din statul Virginia unde s-au cazat teroriştii. Este amintit şi faptul că dintre cei 19 atacatori, 15 erau saudiţi, iar trei dintre ei au lucrat anterior pentru guvernul de la Riad.

Documentul înaintat instanţei subliniază că familia regală saudită a ştiut mereu că fonduri oferite de organizaţii caritabile ajungeau în mâinile grupării al-Qaida şi ar fi tolerat această practică pentru a nu pierde sprijinul musulmanilor extremişti şi a se menţine astfel la putere.

Demersul judiciar survine după ce societatea de avocatură care l-a prezentat acum instanţei a lucrat timp de mai mulţi ani la acest dosar şi la câteva luni după ce Congresul american a aprobat legea JASTA (Justice Against Sponsors of Terrorism Act), ce permite rudelor victimelor atentatelor de la 11 septembrie să dea în judecată Arabia Saudită.

Însă până în prezent foştii preşedinţi George Bush şi Barack Obama au susţinut de mai multe ori că nu există probe suficiente care să indice o implicare a Arabiei Saudite în atentatele de la 11 septembrie.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole