Antena 3 CNN Externe AquaDom, un acvariu gigantic cu pești tropicali, a explodat într-un hotel din Berlin și a produs un dezastru în împrejurimi

AquaDom, un acvariu gigantic cu pești tropicali, a explodat într-un hotel din Berlin și a produs un dezastru în împrejurimi

Adrian Iclozan
1 minut de citit Publicat la 16:11 16 Dec 2022 Modificat la 16:18 16 Dec 2022

Construcția cilindrică, situată în holul hotelului Radisson Blu și numită AquaDom, găzduia 1.500 de pești tropicali din peste 100 de specii, conținea un milion de litri de apă și măsura 14 metri în înălțime, fiind cel mai mare acvariu de acest fel din lume.

Sticla aruncată de explozia acvariului a rănit două persoane.

Poliția a comentat că dezastrul produs în urma incidentului este "incredibil".

Imagini distribuite pe rețelele sociale arată rezervorul golit, holul hotelului inundat și resturi împrăștiate peste tot.

BBC notează că oaspeții hotelului au fost evacuați din clădire după explozie, care s-a produs în jurul orei 5:50.

Un purtător de cuvânt al pompierilor din Berlin a declarat postului britanic că peștii din acvariu au murit, în marea lor majoritate, iar apa rece a îngreunat operațiunile de salvare.

Forța exploziei a distrus ușile hotelului

În fața intrării în hotel, o grămadă de resturi s-a acumulat în locul unde erau ușile, deformate de forța exploziei.

Paul Maletzki, un martor din hotel intervievat de BBC, era cazat la etajul patru împreună cu prietena sa.

El spune că a fost trezit din somn de o bubuitură puternică și de zguduituri.

Când s-a uitat în hol, bărbatul a văzut apa inundând locația.

Maletzki și alți clienți ai hotelului au fost ulterior scoși din hotel de polițiști înarmați.

Franziska Giffey, primărița din Berlin, a descris efectul exploziei ca fiind similar unui tsunami.

Ea s-a declarat "ușurată" că incidentul s-a petrecut dimineața, devreme, și a estimat că, dacă s-ar fi întâmplat o oră mai târziu, holul hotelului și strada pe care acesta este situat ar fi fost pline cu oameni, ceea ce ar fi sporit numărul potențialelor victime.

Acvariul fusese modernizat în urmă cu doi ani

Brigada de pompieri din Berlin a comunicat că la fața locului au fost trimiși peste 100 de salvatori și că nu este clar, momentan, ce a provocat distrugerea AquaDom.

O sursă din poliție a declarat presei locale că nu există dovezi care să indice că explozia a fost rezultatul unui atac deliberat.

Inaugurată în 2003 și consemnată în Cartea Recordurilor, construcția fusese modernizată în urmă cu doi ani.

Prin acvariu trecea un lift cu pereți transparenți, la dispoziția vizitatorilor.

După incident, strada Karl-Liebknecht a fost închisă iar circulația tramvaielor în apropiere a fost temporar oprită, ca urmare a cantității mari de apă care a inundat zona.

[GAL layout="3"]

Foto-galerie: scufundători în AquaDom cu ocazia Halloween-ului (2020) și a Crăciunului (2019)

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole