Antena 3 CNN Actualitate Apropiatul lui Dan Diaconescu spune adevărul: „A ajuns la pușcărie pentru că nu a vrut să facă alianța cu UNPR”

Apropiatul lui Dan Diaconescu spune adevărul: „A ajuns la pușcărie pentru că nu a vrut să facă alianța cu UNPR”

1 minut de citit Publicat la 14:34 15 Mar 2018 Modificat la 14:34 15 Mar 2018

Prin sentința pe care a primit-o, lui Dan Diaconescu i se interzice să facă declarații, orice fel de declarații, să pară la televizor, să vorbească despre dosare. Dacă ar face acest lucru s-ar întoarce în închisoare.

Radu Popa, un apropiat al lui Dan Diaconescu, dar și fost prim-vicepreședinte PP-DD, a confirmat întâlnirea dintre Gabriel Oprea și fostul patron OTV.
„Au fost mai multe momente în care Dan Diaconescu a fost forțat să intre în UNPR, de fiecare dată, pentru că mi-a spus asta, ne spunea să nu-l lăsăm să facă greșeala asta pentru că ne va fi fatala nouă ca partid. Eu cred sincer că Diaconescu a ajuns la pușcărie pentru că nu a vrut să facă alianța cu UNPR și pentru că nu a vrut să intre în UNPR. Acea întâlnire de la Ministerul Apărării a avut loc. Am vorbit în această dimineață cu el și mi-a spus că am fost invitat de dumneavoastră și mi-a spus să mă duc să vorbesc. Eu am văzut oameni trimiși de Gabriel Oprea la Dan Diaconescu, cu presiuni din ce în ce mai mari, din ce în ce mai agresive pentru ca el să intre în UNPR și la unele am participat direct”, a declarat Popa în emisiunea „Esențial”.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole