Antena 3 CNN Actualitate Aproape jumătate din locuitorii Bucureștiului rămân fără apă caldă. Care sunt cartierele afectate

Aproape jumătate din locuitorii Bucureștiului rămân fără apă caldă. Care sunt cartierele afectate

3 minute de citit Publicat la 16:08 06 Sep 2016 Modificat la 16:08 06 Sep 2016

Aproape jumătate din locuitorii Capitalei vor rămâne fără apă caldă în perioada următoare, după ce Distrigaz a decis limitarea debitului de gaze naturale către Electrocentrale Bucureşti (ELCEN), din cauza datoriilor, se arată într-un comunicat al producătorului de energie prezentat de Agerpres.

”Astfel, din cauza unei sume restante de 147,2 milioane de lei, Distrigaz a luat decizia, şi a notificat ELCEN în acest sens, că, începând cu data de 05.09.2016, va reduce presiunea gazului natural, în mod constant, până la limita de avarie (2 bari), fapt pus în practică la această oră. Datoria a fost acumulată în perioada ianuarie 2016 - iunie 2016. În cazul în care aceasta nu va fi achitată, Distrigaz a informat ELCEN că va trece la aplicarea măsurii sistării serviciului de distribuţie şi, pe cale de consecinţă, agregatele energetice de la CTE Vest se vor opri', potrivit comunicatului.

Ca urmare, nu se va mai putea furniza energie termică pentru aproximativ 40% dintre locuitorii Bucureştiului - cartierele Drumul Taberei, Militari şi Crângaşi, dar şi o parte din centrul Capitalei.

”Mai mult decât atât, Distrigaz a anunţat intenţia demarării procedurii de executare silită pentru recuperarea unei părţi din datoria menţionată mai sus”, potrivit comunicatului ELCEN.

Reprezentanţii producătorului de energie mai spun că, urmare a datoriilor acumulate de RADET, ELCEN se află în imposibilitatea de a-şi onora plăţile către furnizorii şi distribuitorii de materii prime, materiale şi servicii.

”În consecinţă, ELCEN a luat decizia ca poprirea pe conturile RADET să rămână de 100%. Societatea a dat dovadă de disponibilitate faţă de solicitările repetate ale RADET de a se diminua poprirea pe contul escrow tocmai pentru a permite acestei debitoare să efectueze plăţi salariale şi, totodată, să achite furnizorii care au prestat servicii de reparaţii şi întreţinere a reţelei de termoficare', spun oficialii ELCEN.

„Distrigaz a limitat distribuirea de gaze naturale către ELCEN din cauza neachitării serviciului de distribuție”, a declarat Marcel Nicolaescu, directorul ELCEN, în direct la Antena 3.

Mai multe declarații ale directorului ELCEN în materialul următor:

Totodată, potrivit acestora, din discuţiile purtate cu Primăria Municipiului Bucureşti, a rezultat că va fi supusă aprobării Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) o rectificare a bugetului de venituri şi cheltuieli cu suma de aproximativ 259 de milioane de lei, care reprezintă obligaţie de plată restantă a Municipiului Bucureşti faţă de RADET şi Electrocentrale Bucureşti în baza protocolului încheiat în 18 decembrie 2008, ce a fost aprobat prin hotărârea 424/2008 emisă de CGMB.

'Subliniem că această sumă (258.969.243 lei) se regăseşte în Anexa numărul 1 din propunerile pentru proiectul Bugetului PMB pe anul 2016, semnată de Direcţia de Specialitate din cadrul Primăriei. În plus, faţă de această sumă, Primăria Municipiului Bucureşti, în anexele 1 şi 2 la Proiectul de BVC pe 2016, menţionează faptul că mai există o sumă pe care o datorează RADET, în valoare de 715 milioane de lei, care reprezintă o parte din subvenţiile restante', se mai arată în comunicat.  

Oficialii ELCEN susţin că au arătat Primăriei Capitalei că, fără plata acestei sume, nu se va putea intra în sezonul de termoficare 2016 - 2017, motivat de imposibilitatea asigurării fondurilor pentru achiziţionarea combustibilului (gaze naturale), precum şi a efectuării reparaţiilor la capacităţile energetice de bază.

'În multiplele discuţii care au avut loc între conducerea ELCEN şi Primăria Municipiului Bucureşti, s-a dat asigurarea că se vor face eforturile financiare necesare pentru asigurarea bugetării şi plăţii celor 259 de milioane de lei. În acest moment, însă, nu este demarată o acţiune din partea Primăriei pentru punerea în practică a acestor angajamente. În acest context, ELCEN nu a avut sursele financiare necesare pentru a asigura plata producătorului, transportatorului şi distribuitorului de gaze. Drept consecinţă, Distrigaz a emis notificarea nr. 3748/02.09.2016, prin care a anunţat ELCEN reducerea presiunii gazului natural', potrivit comunicatului.

 În aceste condiţii, ELCEN a decis notificarea RADET şi Consiliului General al Primăriei Municipiului Bucureşti, administratorul Regiei, cu privire la faptul că societatea se află în imposibilitatea de a-şi mai plăti furnizorii şi distribuitorii, fapt care duce, în consecinţă, la desfăşurarea activităţii în condiţii la limită. Astfel, ELCEN nu va ridica poprirea instituită în acest moment asupra conturilor RADET Bucureşti, conform legii.

Totodată, având în vedere faptul că la acest moment RADET Bucureşti datorează societăţii Electrocentrale Bucureşti peste 3,6 miliarde de lei, ELCEN a notificat această debitoare cu reducerea/sistarea furnizării de energie termică, în condiţiile în care aceasta nu îşi va îndeplini toate obligaţiile de plată în termen de 10 zile de la comunicarea notificării, se mai arată în comunicat.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole