Update. Numărul celor infectați cu coronavirus în Italia a crescut. Autoritățile italiene au transmis că 132 de oameni au fost diagnosticați. 76 dintre aceștia au ajuns la terapie intensivă.
Știre inițială
Până în momentul de față au fost afectate 79 de persoane din cinci regiuni: 54 se află în Lombardia, 17 în Veneto, 2 în Emilia Romagna, 2 în Lazio și un caz în Piemont.
Guvernul de la Roma a decis, printr-un decret dat sâmbătă seara, ca 11 localități din zonele de carantină din Lodi și Veneto să fie închise. Vor fi păzite de poliție, de militari pentru ca nimeni să nu intre și să nu iasă din acele localități. E vorba despre Codogno, Castiglione d'Adda, Casalpusterlengo, Fombio, Maleo, Somaglia, Bertonico, Terranova dei Passerini, Vò Euganeo, Castelgerundo și San Fiorano, potrivit repubblica.it.
În zonele respective locuiesc foarte mulți români. 50 de mii de oameni sunt nevoiți să se baricadeze în case.
Cei care doresc să meargă la cumpărături sau să beneficieze de servicii publice sunt nevoiți să folosească echipament de protecție, iar cei care au intrat în contact cu persoane diagnosticate cu coronavirus vor fi monitorizați în permenanță.
Evenimentele sportive care trebuiau să aibă loc în Lombardia și Veneto au fost anulate. De asemenea, universitățile au fost închise timp de o săptămână.
Primele cazuri de coronavirus confirmate la Milano și Torino
La Milano, e vorba de un pacient în vârstă de 78 de ani, care locuiește într-o suburbie a orașului. Se pare că bătrânul este internat de o săptămână la Spitalul San Raffaele, însă confirmarea că a fost infectat cu coronavirus a venit abia sâmbătă seara.
Medicii au intrat în alertă și încearcă să afle cu ce cadre medicale a intrat bărbatul în contact în perioada de spitalizare.
Și la Torino a fost confirmat un prim caz de coronavirus la un bărbat de 40 de ani, care a fost spitalizat. Soția și cei doi copii ai acestuia au fost izolați. ”Are febră, dar nu viața sa nu e în pericol”, a transmis Luigi Icardi, responsabil regional cu sănătatea, în Piemont.
Până în momentul de față, două persoane au murit în Italia din cauza coronavirusului.