Antena 3 CNN Actualitate Aproape 30.000 de morți în Italia din cauza COVID-19. 236 de decese în ultimele 24 de ore

Aproape 30.000 de morți în Italia din cauza COVID-19. 236 de decese în ultimele 24 de ore

<1 minut de citit Publicat la 19:28 05 Mai 2020 Modificat la 19:28 05 Mai 2020

Serviciul italian de Protecţie Civilă a anunţat marţi seară că bilanţul epidemic este de 29.315 morţi, iar numărul total al cazurilor de infectare cu noul coronavirus raportate până acum a ajuns la 213.013.

În ultimele 24 de ore, s-au înregistrat 2.352 de noi cazuri confirmate şi 236 de decese, potrivit Serviciului italian de Protecţie Civilă, citat de cotidianul La Stampa şi de agenţia Adnkronos, transmite Mediafax.

Numărul total al persoanelor vindecate a ajuns la 85.231. În prezent, în Italia sunt 98.467 de persoane care au coronavirus.

Cele mai multe cazuri de infectare s-au înregistrat în regiunea Lombardia, 78.605, şi 14.389 de decese. În regiunea Emilia Romagna sunt 26.275 de cazuri şi 3.705 decese, iar în Piemonte sunt 27.774 de cazuri şi 3.216 decese. În Veneto s-au înregistrat 18.402 cazuri de coronavirus şi 1.545 de decese.

Etichete: coronavirus
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole