Antena 3 CNN Actualitate Locale Aproape 1.000 de oameni protestează la Piatra Neamţ

Aproape 1.000 de oameni protestează la Piatra Neamţ

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 20:34 02 Feb 2017 Modificat la 20:34 02 Feb 2017

Aproape 1.000 de oameni au ieşit, joi, în centrul municipiului Piatra Neamţ, pentru a protesta împotriva adoptării de către Guvern a proiectului de lege referitor la graţiere şi a Ordonanţei de Urgenţă de modificare a codurilor penale. 

Oamenii s-au strâns în jurul orei 18,00 în faţa Teatrului Tineretului iar jumătate de oră mai târziu au început scandări împotriva guvernului şi a preşedintelui PSD, Liviu Dragnea. De asemenea, protestatarii au scandat "DNA, să vină să vă ia!" şi "Ordonanţele, abrogaţi-le". 

În jurul orei 19,00, manifestanţii au plecat într-un marş, de circa 3 kilometri, pe principalele bulevarde din centrul oraşului, scandând către oamenii care locuiesc în zone "Ieşiţi din casă, dacă vă pasă". Pe parcursul marşului, câteva zeci de oameni s-au alăturat protestatarilor. De asemenea, şoferii care treceau prin zonă claxonau în semn de solidaritate. 

Între manifestanţi s-a aflat, din nou, primarul municipiului Piatra Neamţ, Dragoş Chitic, preşedinte al PNL Piatra Neamţ. De asemenea, au fost prezenţi consilieri locali ai PNL şi PMP. 

Cei care au participat la protest au fost de toate categoriile sociale, tineri şi pensionari. 

Protestul s-a desfăşurat, ca şi miercuri, fără incidente, fiind autorizat de Primăria Piatra Neamţ. De altfel, autorizaţia a fost emisă pentru perioada 1 - 5 februarie. 

Punctul de întâlnire a fost stabilit la Teatrul Tineretului, însă pentru zilele de 4 şi 5 februarie, manifestanţii se vor întâlni în faţa Casei de Cultură deoarece la teatru sunt programate reprezentanţii. 

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole