Antena 3 CNN Externe Apple Daily din Hong Kong este în pragul falimentului după ce a fost acuzat de încălcarea securității naționale

Apple Daily din Hong Kong este în pragul falimentului după ce a fost acuzat de încălcarea securității naționale

Alexandra Ionescu
2 minute de citit Publicat la 22:50 21 Iun 2021 Modificat la 23:23 21 Iun 2021

Ziarul Apple Daily din Hong Kong, a cărui redacție a fost vizată de un val de percheziții, la care au participat peste 500 de polițiști, ar putea să se închidă peste câteva zile, dacă autoritățile nu deblochează conturile bancare pe care au pus sechestru.

Cinci persoane din conducerea redacției, inclusiv redactorul șef, au fost arestate pentru încălcarea noii legi a securității naționale, iar bunuri ale companiei, în valoare de 2,3 milioane de dolari, au fost blocate.

Mark Simon, consilier al lui Jimmy Lai, patronul ziarului, a declarat luni că ziarul va fi obligat să se închidă „în câteva zile”, după ce autoritățile au blocat conturile firmei care deține ziarul, din care urmau să fie plătite salariile redacției, potrivit Reuters.

Într-un memoriu intern, Apple Daily anunță că board-ul companiei-mamă, Next Media, va decide până la sfârșitul săptămânii dacă va continua publicarea ziarului.

„Dacă board-ul decide vineri că nu va mai continua, redacția online va înceta să mai încarce materiale pe site la ora 23.59, iar ziarul nu va mai funcționa  după publicarea ediției din 26 iunie.

Deja echipa ziarului a anunțat într-un articol că nu vor mai publica nimic începând de marți dimineață.

Apple Daily este un tabloid popular, fondat în urmă cu 26 de ani, care îmbină discursurile pro-democratice cu bârfele mondene și critici aduse liderilor comuniști ai țării, și este considerat un simbol al libertății presei în Hong Kong, unde presiunile puse de China prin noua lege a securității naționale devin din ce în ce mai apăsate.

500 de polițiști au descins joia trecută la sediul ziarului Apple Daily din Hong Kong, unde au arestat conducerea redacției, sub acuzația de uneltire cu forțe străine împotriva securității naționale, din cauza a peste 30 de articole în care „Apple Daily” făcea apel la țări străine să sancționeze China și Hong Kong-ul.

Perchezițiile au continuat și la locuințele jurnaliștilor.

Angajații ziarului au respins acuzațiile aduse și au promis să continue munca lor. Pe prima pagină a ziarului de vineri au pus pozele celor cinci membri ai conducerii arestați cu o zi înainte, sub titlul: „Polițiștii de la siguranța națională au făcut percheziții la Apple, au arestat cinci oameni și au confiscat 44 de hard-discuri cu materiale de presă„.

După raidul polițiștilor, tirajul ziarului a fost de 500.000 de exemplare, față de cel normal, de 80.000 de exemplare. 

Oamenii cumpărau mai multe ziare odată, iar unii le lăsau la diverse chioșcuri și afaceri pentru a le distribui clienților.

O femeie a cumpărat atâtea ziare câte au încăput într-o pungă de la IKEA.

Vânzătorul de la un chioșc de ziare a spus că de obicei vinde zilnic 60 de exemplare din Apple Daily, însă a doua zi după raid a vândut 1.800 îninte de răsărit.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole