Antena 3 CNN Actualitate O alpinistă a căzut de pe Brâna Mare a Morarului, iar colegul ei a alertat Salvamontul și apoi a încercat să o salveze. Ambii au fost găsiți morți!

O alpinistă a căzut de pe Brâna Mare a Morarului, iar colegul ei a alertat Salvamontul și apoi a încercat să o salveze. Ambii au fost găsiți morți!

Mia Lungu
<1 minut de citit Publicat la 23:31 02 Ian 2021 Modificat la 23:31 02 Ian 2021

Acțiune deosebit de dificilă de salvare a avut loc sâmbătă, în Bucegi. O echipă de sprijin, formată din 8 salvatori montani, a plecat în ajutorul primei echipe, asigurând transportul victimei și recuperarea celui ce a anunțat accidentul.

Potrivit informaţiilor transmise de Salvamont Prahova, fata era alpinistă iar ajutorul salvatorilor montani a fost solicitat de coechipierul ei. Se pare că, înainte de sosirea echipelor de intervenţie, bărbatul ar fi încercat să ajungă la ea dar a căzut și el.

Acţiunea salvamontiştilor a fost foarte dificilă din cauza întunericului, a temperaturilor scăzute, a terenului acoperit cu gheaţă şi acumulări de zăpadă.

Din nefericire, salvatorii montani au ajuns la locul accidentului, unde au găsit două persoane decedate. Se pare că alpinistul și-a pierdut viața încercând sa o salveze pe colega sa . 

Fata va fi coborâtă în această noapte, iar băiatul mâine, au anunțat reprezentanții Salvamont Prahova, sâmbătă seara.

 

 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole