Antena 3 CNN Actualitate Apelurile la 112 vor putea fi localizate mult mai rapid

Apelurile la 112 vor putea fi localizate mult mai rapid

1 minut de citit Publicat la 21:57 12 Aug 2016 Modificat la 21:57 12 Aug 2016

Persoanele care apelează serviciul de urgenţă 112 de pe smartphone vor putea fi localizate cu precizie prin GPS în maximum 20 de secunde, pentru a facilita intervenţia mult mai rapidă a instituţiilor statului, potrivit unui proiect lansat vineri în consultare publică de către Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii.

Proiectul "urmărește creșterea calității informațiilor de localizare transmise către Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgență (SNUAU). După adoptarea proiectului, administratorul SNUAU va putea stabili mai exact poziționarea celor care solicită ajutorul apelând numărul de urgență 112, cu impact pozitiv asupra timpilor de intervenție", se arată într-un comunicat al ANCOM, potrivit b365.ro.

Proiectul este în consultare publică până în luna septembrie, iar data la care ar trebui să intre în vigoare este 1 iunie 2017.

Operatorii de reţele publice de telefonie mobilă vor avea obligaţia de a lua toate măsurile necesare astfel încât să permită transmiterea către sistemul de urgenţă 112, în maximum 20 de secunde de la momentul iniţierii apelului de urgenţă, a informaţiilor de localizare care să conţină date exacte privind poziţia geografică a terminalului de pe care a fost iniţiat apelul, respectiv latitudinea şi longitudinea, atât timp cât apelul a fost efectuat de pe un smartphone.

De asemenea, furnizorii de telefonie mobilă "vor pune la dispoziție orice alte informații pe care le dețin sau pe care le pot obține prin utilizarea sistemelor și echipamentelor din rețea pentru determinarea cât mai exactă a localizării apelantului".

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole