Echipele de la Apele Române Crişuri şi Apele Române Someş-Tisa se află în teren şi vor supraveghea toată noaptea cursurile de apă aflate sub avertizările de inundaţii şi lucrările hidrotehnice din administrare, în condiţiile în care la 32 de staţii hidrometrice se menţin depăşiri ale Cotelor de apărare.
"Chiar dacă intervenţiile echipelor noastre au diminuat efectele produse de ploile abundente, pericolul de inundaţii nu a trecut. De aceea, vă recomandăm în continuare să evitaţi circulaţia în zonele apropiate de cursurile de apă aflate sub coduri!
Nu vă aventuraţi cu autovehiculele în zonele în care apa trece peste drum! Echipele noastre de la Apele Române Crişuri şi Apele Române Someş - Tisa se află la această oră în teren şi vor supraveghea toată noaptea cursurile de apă aflate sub avertizare şi lucrările hidrotehnice din administrare", se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Administraţiei Naţionale Apele Române (ANAR).
[GAL layout="3"]Potrivit sursei citate, în ultimele 36 ore, s-au înregistrat scurgeri de pe versanţi, torenţi, dar şi revărsări de cursuri de apă. Izolat, au căzut precipitaţii până la 60 de l/mp. La această oră, la 32 de staţii hidrometrice se menţin depăşiri ale cotelor de apărare, după cum urmează: la două staţii hidrometrice se înregistrează depăşiri ale Cotelor de pericol - cursul de apă Crasna staţia hidrometrică Craidorolţ (judeţul Satu Mare), Valea Fâneţelor (staţia hidrometrică Sarsig, judeţul Bihor); la şapte staţii hidrometrice se înregistrează depăşiri ale Cotelor de inundaţie - Tur (pe râul Tur la staţiile hidrometrice Călineşti-Oaş şi Turulung - judeţul Satu Mare), Lăpuş la Lăpuşel - judeţul Maramureş, pe râul Crasna, la staţia hidrometrică Domâneşt, Maja (staţia hidrometrică Corund, Barcău (staţia hidrometrică Marghita) şi Ier (staţia hidrometrică Ghileşti); la 25 de staţii hidrometrice se înregistrează depăşiri ale Cotelor de atenţie (din judeţul Satu Mare - pe râul Crasna la Supuru de Jos, Maria - la staţia hidrometrică Răţeşti; judeţul Bihor, pe Crişul Alb - la staţia hidrometrică Vaţa de Jos (judeţul Hunedoara); judeţul Bihor - pe Crişul Negru - la staţia hidrometrică Tinca şi Talpoş, Topa la Hidişel, Valea Roşie la staţia hidrometrică Pocola, Holod la Holod, Iad la Stâna de Vale, Barcău la staţiile hidrometrice Balc, Marca, Sălard; în judeţul Caraş - pe râurile Bistra la staţia hidrometrică Voislova şi Tur la staţiile hidrometrice Negreşti Oaş şi Micula, râul Someşul Mare la Beclean, Ilva la Poiana Ilvei - judeţul Bistriţa-Năsăud, râul Valea Rea la staţia hidrometrică Huţa/Certeze.
Cod roșu de inundații, emis de hidrologi. Este valabil până mâine | Zonele vizate
"Specialiştii noştri de la nivel central şi de la nivel bazinal - Apele Române Crişuri, Apele Române Someş-Tisa, Apele Române Mureş şi Apele Române Banat - asigură fluxul informaţional în situaţii de urgenţă şi retransmit informaţii despre evoluţia situaţiei hidrologice către Inspectoratele Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă. Hidrologii realizează măsurători de debit şi observaţii la staţiile hidrometrice din oră în oră şi le transmit Dispeceratelor de la nivel central şi teritorial", precizează ANAR.
Chiar dacă intervențiile echipelor noastre au diminuat efectele produse de ploile abundente, pericolul de inundații nu a...
Publicată de Apele Române pe Joi, 14 decembrie 2023
Cod roşu de inundaţii
Codul roşu de inundaţii pe râul Crasna este în vigoare până vineri, la ora 24:00.
De asemenea, Codul portocaliu expiră vineri, la ora 12:00, iar Codurile galbene sunt valabile până vineri la ora 6:00, respectiv 24:00, pe mai multe sectoare de râuri din bazinele hidrografice Tur, Someş, Crasna, Ier, Barcău, Crişul Negru, Crişul Alb, Arieş, Timiş.
Drumul judeţean 195 A, care face legătura între localităţile Ghirişa şi Giungi din judeţul Satu Mare, a fost inundat, joi seara, zona fiind sub Cod roşu ca urmare a precipitaţiilor puternice, informează Instituţia Prefectului.
Drumul Judeţean 195 A este inundat
"Drumul Judeţean 195 A este inundat între localităţile Ghirişa şi Giungi, judeţul Satu Mare, ca urmare a revărsării râului Valea Maria. S-a luat măsura restricţionării traficului între localităţile Ghirişa şi Giungi. De asemenea, DJ 195 A este parţial inundat între localităţile Căuaş şi Ady Endre, respectiv o bandă de circulaţie, ca urmare a revărsării apei de pe un teren viran. Situaţia este monitorizată de efective de poliţie aflate la faţa locului", precizează sursa citată.
La faţa locului reprezentanţii Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Satu Mare şi ai ISU Sau Mare intervin preventiv pe digurile şi la supraînălţările de pe râul Crasna, în localitatea Craidorolţ. În cadrul acestei acţiuni, se folosesc saci cu nisip şi utilaje. De asemenea, la faţa locului este pregătit un dig gonflabil pentru a fi utilizat în caz de necesitate.
La ora 19:00, cota râului Crasna era de 600 de centimetri, a mai transmis Prefectura.