Antena 3 CNN Emisiuni Sinteza zilei Apel umanitar: Un bărbat din Suceava și-a pierdut mâinile, în urma unui accident de muncă. Își pune toată speranţa în românii cu suflet mare

Apel umanitar: Un bărbat din Suceava și-a pierdut mâinile, în urma unui accident de muncă. Își pune toată speranţa în românii cu suflet mare

S.T.
1 minut de citit Publicat la 23:46 22 Sep 2019 Modificat la 23:46 22 Sep 2019

Un bărbat din Suceava, în vârstă de 41 de ani, cu ambele mâini amputate în urma unui accident suferit anul trecut, pe 4 octombrie, are nevoie urgent de două proteze.

În acest moment, Jian este dependent total de o altă persoană şi doar protezele ar putea să-i redea, într-o oarecare măsură, independenţa.

Pe 4 octombrie 2018 se afla pe un teren agricol, la recoltat porumb. A vrut să verifice ceva la utilaj, în timp ce acesta era pornit, dar s-a împiedicat în mirişte. „Ca să nu cad cu capul de cadrul utilajului, am întins din reflex brațele. Am ajuns în valțuri, prima dată mi-a apucat brațul drept. Am început să strig. A durat 45 de minute până a venit cineva. N-am crezut că scap”, a spus bărbatul.

După ce i-a fost prinsă mâna dreaptă, Jian a leșinat și a căzut pe cadrul utilajului. Atunci şi-a prins şi mâna stângă în valţuri.

Circa 15 minute, bărbatul a stat cu ambele mâini prinse în utilajul pornit.

La un moment dat, utilajul s-a oprit, semn că cineva l-a deconectat de la curent. Jian a fost găsit de o persoană din sat.

Jian vrea să se hrănească fără ajutor şi să aibă grijă în continuare de băiatul lui de 15 ani.

Pentru asta, are nevoie de două proteze bionice, pe care nu şi le permite.

Cei care vor să îl ajute pot să depună bani în contul afișat mai jos!

Citește mai multe din Sinteza zilei
» Citește mai multe din Sinteza zilei
TOP articole