În faţă Catedralei Mitropoliei din Iaşi s-au adunat aproximativ 70-80 de persoane pentru a intona cântece religioase printre care şi imnul României. Sunt veniţi din toată ţara şi au în mână pancarte cu mesaje care susţin credinţa şi libertatea, candele şi icoane.
„Ardealul, Moldova, Ţara Românească apără credinţa şi libertatea.”, este mesajul pe care un credincios îl ţine în mână.
Deşi Iașiul se află pe locul 2 la nivel național în ceea ce privește rata de noi îmbolnăviri cu coronavirus, majoritatea dintre credincioşii prezenţi astăzi la protest nu respectă nicio măsură de protectie împortiva răspândirii noului coronavirus, nu au măşti de protecţie şi nu păstrează nici distanţarea fizică de 1,5 metri.
În paralel, reprezentanţii Mitropoliei Moldovei și Bucovinei transmit că nu există nicio legătură între ei și manifestarea de la Iași în cadrul căreia credincioșii le-au cerut autorităților să renunțe la restricțiile imuse pentru sărbătoarea Sfintei Parascheva.
„Mitropolia nu are nici o legătură cu acea manifestare spontană care a avut loc și care înțeleg că s-ar putea prelungi, însă înțelegem durerea lor. Este clar că oamenii sunt foarte supărați pentru că statul le restricționează accesul.”, precizează reprezentanţii Mitropiliei Moldovei și Bucovinei
Preotul Constantin Sturzu, apel către credincioşii care participă la proteste
“Îi îndemnăm să se roage, să fie pașnici, să respecte regulile, să poarte masca, să dovedescă că sunt credincioși ascultători. Împărtășim durerea lor… îi rog pe pelerini să nu admonesteze forțele de ordine, nu are nicio vină un jandarm sau un polițist că își face datoria, printre ei sunt oameni credincioși care ei înșiși suferă pentru că se întâmplă chestiile astea”, a declarat reprezentatul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, preotul Constantin Sturzu.
Liderii Bisericii Ortodoxe Române (BOR) consideră impunerea restricţiilor pentru sărbătoarea Sfintei Parascheva ca fiind o măsură discriminatorie, care încalcă numeroase prevederi legale.
„Uitați-vă în toate normele internaționale. Ceea ce se întâmplă acum este cel mai mare abuz din 90 încoace asupra libertății de conștiință, nu doar de conștiință religioasă, într-o zi poate și alte culte, poate și ateii vor fi supuși unor restricții, nu este corect să discriminzezi pe criteriul religios”, a mai precizat preotul Sturzu.